-Las-o fa, Mărioară, muică, de ce te superi tu că merge la ăia, nu sunt şi ei ai noştri?
– Mamă, te rog să taci! Ştiu eu ce fac. Ăia nu au nici ce pune pe masă şi ea… ce, la mine nu are ce mânca?
– Las-o, muică, aşa-s copiii. Le dau eu un kil de făsui să bage în oală, să nu simtă. Cât să mănânce un pui de patru ani, fa? Nu te gândeşti si tu că-i rupi sufletul?
– Nu mai are ce căuta acolo, punct. Și mata să-ți vezi de treabă, să nu te bagi. Ei comedie!
Nici pâs n-a mai zis mamaie. A ieșit repede afară cu colțul basmalei pus peste gură. Avea ochii roșii, am văzut-o eu cu coada ochiului, din colțul de pedeapsă. Nici nu s-a uitat la mine și mie-mi vine acum să bat din picior și să sar cu pumnii la tanti asta grasă și rea. Mă ustură ochii și-mi ard obrajii și urechile de rușine.
Dar ce-am făcut? De ce-i atât de supărată pe mine? Doar m-am jucat cu verișorii mei cei buni. Așa a zis mama, că-s și ei la fel de buni ca Sanda și Marian. Păi, dacă ei nu se joacă cu mine, atunci cine? M-am dus cu mamaie şi tataie la vie, îmi place să merg pe câmp, așa scap de răutăţile şi loviturile Sandei pentru câteva ore. Mi-e acru între atâtea lacrimi şi ură, nu mai vreau să stau ghemuită într-un colt până îmi pleacă batalioane de furnici prin picioare. N-am mai râs de nici minte nu mai știu. Înainte mai plecam cu tataie la grădină, dar nu mai am voie nici acolo, de când a venit tanti după noi și l-a certat pe tataie.
Bietul tataie, n-avea nicio vină. Uda răsadurile, cobora cumpăna cu găleată în gropan, umplea două căldări mari cu apă, apoi le punea pe straturi. Eu ședeam cuminte lângă gropan, pe ciuci ședeam. Nici papuceii nu-i murdărisem, nici rochița n-o pătasem. L-a certat pe bietul Tataie, tii ce l-a certat, de-au auzit vecinii de peste pod și el a plâns, l-am văzut eu. Cică nu avea destulă grijă de mine şi puteam să cad în gropan. Cum să cad? Nu mi-a spus mie Tataie până unde pot să mă apropii să privesc broaştele ce sar în apă? Îmi plăcea şi mie să stau să privesc la el cum scoate apă şi cum se înclina cumpăna. De un capăt atârna o funie cu găleată, de celălalt un pietroi cât mine de mare și găleata are nişte pietre legate de ea, dar sunt muuuult mai mici. Tataie spune că trebuie să atârne greu, să se scufunde găleata. Când voia să scoată apă, tataie trăgea de sfoară şi găleata cobora cuminte în gropan. De câte ori se apropia de gropan, broaştele verzi ce se încălzeau la soare săreau speriate în apă, ieșeau din nou când trecea pericolul, desi erau fraiere, că tataie nu le făcea nimic, nu le călca, ce, toată lumea știa că e mare păcat să le calci, atunci se mânie Dumnezeu şi dă ploaie cu piatră îngheţată, iar dacă le iei în mână te umpli de bube pe mâini. Se fac mâinile urâte şi nimănui nu-i mai place să te atingă.
Uneori îmi vine să cred că tanti e bărbatul în casă. Ea e cea mai mare, de două ori cât nea Florea şi vorbeşte mult, totdeauna supărată. Mă mai uit din când în când să vad când începe să-i crească mustaţă ca lui tataie, da pe furiș mă uit, că dacă mă prinde, aia sunt.
Ieri, când tataie punea boii la car să plece la vie, am plâns o jumătate de oră pe lângă el să mă ia. Până la urmă m-a urcat şi pe mine în car, cu mamaie cu tot, că a insistat mamaie, altfel nu mă lua. Ce, se pune el cu nebuna care-l face de râs? Da’ mamaie nu se teme așa, ba uneori se mai rățoiește și ea când se enervează tare-tare.
-Ia-o Lisandre, i-a zis lui tataie, ia-o, că dacă se plictiseşte o ducem la Adelina, să se joace cu ăia mici și tataie n-a mai zis nimic, doar mi-a făcut loc în car.
– Cea, Bălan, a zis ușurel și l-a mângâiat pe Bălan cu vârful biciuștii, de jos, de pe lângă car, că așa-i tataie, nu urcă niciodată în car, merge tot pe lângă boi.
– Tataie, matale nu te urci în car? Nu te dor picioarele?
– Nu taicule, stai cuminte acolo, lasă că tataie merge pe jos.
– Da nu ted or picioarele, tataie?
– Nu mă dor, tăicuțule.
Așa zice tot timpul, că nu-l dor, dar eu știu că minte, îl aud în fiecare seară cum se plânge când se urcă în pat, da-i e milă de boi, să nu le fie greu. Îi ducea de lanţ, altoind uşurel când pe unul, când pe celălalt. Nu dă taiaie să-i doară, doar ca să-l asculte… îi mângâie, pe înţelesul boilor.
Via e departe, la marginea satului. Acolo s-au adunat toate viile, una după alta, care pitită după gard, care umbrită de nuci. A noastră nu are decât doi duzi la cap. Nu are gard, îi erau de ajuns parii pe care se urcă toţi lăstarii.
Mamaie lega lăstarii de par, se apleca și aduna cu mâinile amândouă lăstari din toate părţile. Când îi prindea pe toţi, îi înghesuia pe capătul parului, ridica mâna, lua ața din gură, apoi lega bine, cu două noduri, să nu se desfacă la primul vânt. Apunca apoi secera de pe umăr și harșt, tăia dintr-o mișcare toate vârfurile. Un timp mi-am făcut de lucru pe lângă ei, am carat frunze la boi, am zgârmat cu bățul în mușuroaiele de furnici și le-am scos ouăle afară, furnicile m-am înțepat și m-a durut, am plans.
Pe urmă n-a mai fost așa ușor, mă dureau picioarele, mi s-a făcut sete de-a trebuit tataie să se ducă la car să aducă troaca cu apă, apoi s-o ducă înapoi și iar s-o aducă, setea copiilor nu trece așa cu una cu două.
-Du-o la Adelina, Lisandre, s-a plictisit şi de-acum nu mai facem nimic dacă o ţinem după noi, a zis mamaie și eu abia așteptam s-o aud că-mi zice să plec.
M-am prins de mâna lui tataie și-am plecat printre vii.
Verii mei sunt doar un pic mai mari ca mine și nu-s așa înțepați ca Sanda, îmi seamănă, umblă desculți, sunt murdari pe la gură și aleargă cât e ziua de lungă după un cerc gol.
-Adelină, a apucat să zică tataie, dar mătușa nu l-a mai lăsat, că i-a luat repede vorba din gură.
-Lasă tată, stai liniştit. Am eu grijă de ea, ți-o dau deseară întreagă acasă. Gabi, Costelee, luați-o și pe asta mica cu voi. Și-am plecat cu ei doi să alerg după curcani pe bătătură. Mi-a plăcut tare cu ei doi.
Gabi e doar cu un an mai mare ca mine. Costel e bărbatul în casă, de câte ori striga tanti Adelina, el sărea repede s-o ajute. Îi aducea crengi, coceni, făină, dădea la pui, punea apă la animale.
Mătușa făcea mămăligă şi fierbea oala de făsui în mijlocul bătăturii, pe pirostrii. Când a terminat de gătit, a chemat-o pe Gabi să pună masa. Gabi a alergat într-un suflet, a luat masa rezemată de perete și-a așezat-o direct acolo, lângă foc. Masa lor e scundă, făcută special în ţara piticilor, are trei picioare şi e rotundă. Lângă ea a pus scăunele la fel de mici, ca pentru noi.
Tanti Adelina a pus o strachină mare cu făsui în mijloc, a răsturnat mămăliga, a tăiat-o felii cu ața și ne-a dat la fiecare câte o lingură în mână. Eu nu am vrut să stau la masa, că mi-era rușine și mă gândeam că o să mă certe tanti, dar ei au zis că nu mănâncă fără mine. Nu era să-i las nemâncați, nu? Am pus mâna pe lingură și-am luat și eu din strachina de făsui. Bun a fost, așa bun cum n-am mâncat niciodată. Strachina s-a golit imediat și mătușa a mai umplut-o o data. Zâmbea și mă tot ăndemna să mănânc mai mult, să nu termine verii mei tot înainte să mă satur eu. Mi-a plăcut asta, că zâmbea.
Ne-am umflat burțile și-am trecut iar la joacă. Nici nu știu când a trecut timpul și-a strigat mamaie la poartă. Eram ca un pui de lele, plină de praf și toate cele, dar eram fericită, le-am și promis că mă întorc și a doua zi.
-Mamaie, am mâncat ciorbă cu lingura din strachina de lemn și am stat la masa cu trei picioare, aia rotunda. Noi de ce nu avem masă din aia mica și rotunda? Nu-mi face și mie tataie una? Și vreau și castron de lemn, ca al lor. Îmi faci tataie?
– Ei au, vai de capul lor, a clătina mamaie din cap. Doar atâta au.
– De ce mamaie?
– Dacă sunt săraci, muică, vai de ei, abia au ce pune pe masă. Mănâncă toţi dintr-un castron de lemn.
-Mamaie, dar ei nu sunt supăraţi că sunt săraci. Râd mult, nu ca noi.
Atât am vorbit pe drum, nimic mai mult.
Mamaie nu m-a certat, doar mi-a spus și așa am aflat și eu ce înseamnă să fii sărac. Nu mi s-a părut un lucru rău. Dacă ești fericit, ce contează că ești sărac? Mie îmi pune tanti în farfurie doar ciorbă cu carne și tocăniță, dar mănânc tot cu nodul în gât și mi-e teamă să nu dau un strop pe jos, să nu mă certe. Eu vreau să fiu săracă ca ei, nu băgată ca tanti și ca Sanda care mă ciupe de-mi dau lacrimile.
Da, dar acasă ne aştepta tanti cu o falcă în cer şi una în pământ. Nu am mai apucat să mai zicem nimic.
Acum eu sughit de plâns într-un colt și aștept să fiarbă apa să-mi facă baie, mamaie şi tataie îşi înghit amarul dincolo, în camera lor și tanti pune piciorul în prag.
– Nu v-o mai las, o s-o prostiţi de tot. Din seara asta doarme numai cu mine, voi nu sunteţi în stare să puneţi la punct un plod răsfăţat.
– Tataie, dar eu nu vreau să mă culc în casa mare, vreau să dorm aici, cu voi.
-Du-te cu tanti-ta, tăicuţule, nu mă mai amărâ şi tu, mergi acolo şi culcă-te cu domnii, lasă-ne pe noi în sărăcia noastră.
Mă doare inima și cred că o să mor de supărare. Eu vreau să fiu săracă ca ei, nu vreau cu domnii în casa mare.