Unul cîte unul


Ne-a orbit libertatea,
ne-a înfipt în ochi ace de gheaţă,
nu mai putem vedea dincolo de apa lor decît în alb şi negru,
ne trebuie medicamente,
toţi farmaciştii ne strigă asta în toate reclamele colorate,
cele mai vesele personaje sunt în faţa rafturilor
din care se revarsă ca din cornul abundenţei
pastile pentru sănătate, pastile albe pentru durere,
pastile pentru articulaţii,
pentru hemoroizi, pentru balonare,
pentru greaţă, pentru micoze şi mîncărimi,
toate astea au nevoie de pastile să înflorească,
să crească,
să ne dea iluzia că suntem vii şi nimeni nu poate trăi
fără bolile lumii adunate în flacoane colorate
aşezate frumos în rafturi din lemn vechi de stejar.
Cele mai căutate sunt pastilele albastre
de potenţă, avem nevoie de ele
să ne futem în ea de viaţă,
cineva trebuie să facă şi planul
la futut şi vedeţi bine că media de vîrstă în ţara asta
a crescut al dracului de mult,
nu mai sunt tineri suficienţi care să se fută pe bune,
să facă copii, să ne putem şi noi odihni
de la 50 de ani ca bătrînii de odinioară,
noi trebuie să ne sacrificăm,
suntem generaţia de sacrificiu se ştie, ce plm.
Ne interpretăm al dracului de bine rolurile,
nimeni nu crede că ne jucăm chiar viaţa,
că durerile-s reale
şi lacrimile alea de ne inundă obrazul sunt pe bune,
lacrimile noastre sărate, amare, vii.
Murim pe scenă, publicul aplaudă şi pleacă fericit acasă,
mînă în mînă,
în urma lor luminile rampei se sting,
podeaua de lemn vechi, vopsit se deschide şi ne primeşte
pe fiecare după numele nostru,
pe rînd, unul cite unul.

De black friday


Ce bine că nu s-a vîndut şi iubirea
la reducere de black friday,
că nimeni nu s-a gîndit
s-o fure s-o pună pe tarabă,
la ofertă,
o iubire nouă ar fi venit la pachet
cu un cuţit înfipt în piept,
cumpărătorul ar fi fost fericit
un timp,
cît n-ar fi ştiut că foloseşte
o iubire deja uzată,
luată din pieptul cald pe furiş,
într-o noapte întunecată de vineri,
în care numai banii contează,
ar fi crezut-o nouă
şi-ar fi ignorant toate mîinile murdare
ce-ar fi pipăit-o făţiş înaintea lui.
doar păgubaşul ar fi sîngerat
pînă la moarte,
prăbuşit în balta propriei dureri.
Ce bine că nimeni nu s-a gîndit
să mi te fure
ca să te vîndă la ofertă
pe o tarabă murdară în tîrg,
de black friday.

De n-ai fi venit


De n-ai fi venit,
te-aş fi inventat
într-o noapte tîrzie de vară,
cînd lumea în jurul meu
se prăbuşea ca un castel de cărţi de joc
te-aş fi modelat în gînd,
ţi-aş fi desenat inima
cu degetul muiat în sînge
şi i-aş fi poruncit să bată pentru mine,
aş fi furat din culorile răsăritului
şi ţi-aş fi pictat ochii senini,
aş fi smuls o rază de soare
şi ţi-aş fi desenat cu ea un zîmbet.
De n-ai fi venit
te-aş fi născut din amintiri
şi m-aş fi minţit că m-ai iubit,
cîndva.
Ce şansă uriaşă am
că m-ai văzut şi te-ai oprit
preţ de un zîmbet,
exact cînd visul frămînta în lut.

Rîu


Rîu sunt, apa mea curge
peste oameni ca peste pietre,
îi modelez, îi netezesc
le dau forma sufletului meu,
noaptea le prind în păr stele,
dimineaţa le spăl ochii cu raze
de soare.
Uneori îmbrac frunzele toamnei,
alteori mă hrănesc cu zîmbete de copii.
Închid ochii cînd zorii-şi scaldă
obrazul dimineaţa devreme,
Tac cînd noaptea îşi înmoaie
degetele înainte de rugăciune,
doar cînd se înserează în miezul zilei
mă tem că izvorul îşi va găsi
un alt drum şi va păşi în salturi
pe sub stînci iar oamenii se vor aspri
şi mă vor uita pînă la prima ploaie.

Dimineaţă de noiembrie


Un fluviu de maşini curge pe sub fereastră şi loveşte ritmic în capacul unei guri de canal: poc-poc, poc-poc, poc-poc. Plopul agonizează cu toate crengile goale întinse spre cer, sub el frunzele mor strivite sub tălpi nepăsătoare. E umed, a plouat. De sus mă priveşte un soare orb printre nori ce se plimbă perechi, parcă s-ar apropia dar le e ruşine să se contopească. Lîngă mine Puţă a tras strugurele din farfurie, a încîlcit un ghem, acum îşi spală labele, e murdar de la atîtea treburi epuizante. Maşina de spălat îşi spune singură poveşti, cred că am scăpat o monedă în ea şi e nemulţumită.
Cafeaua s-a răcit, încă nu-s în stare s-o beau fără să-mi vină să vomit. Croşetez o bluză, croşetez gînduri şi tac. Pe măsură ce trece timpul îmi dau seama că, după o viaţă de om, cel mai bine am învăţat să tac.
Bună dimineaţa!