Unul cîte unul


Ne-a orbit libertatea,
ne-a înfipt în ochi ace de gheaţă,
nu mai putem vedea dincolo de apa lor decît în alb şi negru,
ne trebuie medicamente,
toţi farmaciştii ne strigă asta în toate reclamele colorate,
cele mai vesele personaje sunt în faţa rafturilor
din care se revarsă ca din cornul abundenţei
pastile pentru sănătate, pastile albe pentru durere,
pastile pentru articulaţii,
pentru hemoroizi, pentru balonare,
pentru greaţă, pentru micoze şi mîncărimi,
toate astea au nevoie de pastile să înflorească,
să crească,
să ne dea iluzia că suntem vii şi nimeni nu poate trăi
fără bolile lumii adunate în flacoane colorate
aşezate frumos în rafturi din lemn vechi de stejar.
Cele mai căutate sunt pastilele albastre
de potenţă, avem nevoie de ele
să ne futem în ea de viaţă,
cineva trebuie să facă şi planul
la futut şi vedeţi bine că media de vîrstă în ţara asta
a crescut al dracului de mult,
nu mai sunt tineri suficienţi care să se fută pe bune,
să facă copii, să ne putem şi noi odihni
de la 50 de ani ca bătrînii de odinioară,
noi trebuie să ne sacrificăm,
suntem generaţia de sacrificiu se ştie, ce plm.
Ne interpretăm al dracului de bine rolurile,
nimeni nu crede că ne jucăm chiar viaţa,
că durerile-s reale
şi lacrimile alea de ne inundă obrazul sunt pe bune,
lacrimile noastre sărate, amare, vii.
Murim pe scenă, publicul aplaudă şi pleacă fericit acasă,
mînă în mînă,
în urma lor luminile rampei se sting,
podeaua de lemn vechi, vopsit se deschide şi ne primeşte
pe fiecare după numele nostru,
pe rînd, unul cite unul.