Rîu


Rîu sunt, apa mea curge
peste oameni ca peste pietre,
îi modelez, îi netezesc
le dau forma sufletului meu,
noaptea le prind în păr stele,
dimineaţa le spăl ochii cu raze
de soare.
Uneori îmbrac frunzele toamnei,
alteori mă hrănesc cu zîmbete de copii.
Închid ochii cînd zorii-şi scaldă
obrazul dimineaţa devreme,
Tac cînd noaptea îşi înmoaie
degetele înainte de rugăciune,
doar cînd se înserează în miezul zilei
mă tem că izvorul îşi va găsi
un alt drum şi va păşi în salturi
pe sub stînci iar oamenii se vor aspri
şi mă vor uita pînă la prima ploaie.

Dimineaţă de noiembrie


Un fluviu de maşini curge pe sub fereastră şi loveşte ritmic în capacul unei guri de canal: poc-poc, poc-poc, poc-poc. Plopul agonizează cu toate crengile goale întinse spre cer, sub el frunzele mor strivite sub tălpi nepăsătoare. E umed, a plouat. De sus mă priveşte un soare orb printre nori ce se plimbă perechi, parcă s-ar apropia dar le e ruşine să se contopească. Lîngă mine Puţă a tras strugurele din farfurie, a încîlcit un ghem, acum îşi spală labele, e murdar de la atîtea treburi epuizante. Maşina de spălat îşi spune singură poveşti, cred că am scăpat o monedă în ea şi e nemulţumită.
Cafeaua s-a răcit, încă nu-s în stare s-o beau fără să-mi vină să vomit. Croşetez o bluză, croşetez gînduri şi tac. Pe măsură ce trece timpul îmi dau seama că, după o viaţă de om, cel mai bine am învăţat să tac.
Bună dimineaţa!