Un fluviu de maşini curge pe sub fereastră şi loveşte ritmic în capacul unei guri de canal: poc-poc, poc-poc, poc-poc. Plopul agonizează cu toate crengile goale întinse spre cer, sub el frunzele mor strivite sub tălpi nepăsătoare. E umed, a plouat. De sus mă priveşte un soare orb printre nori ce se plimbă perechi, parcă s-ar apropia dar le e ruşine să se contopească. Lîngă mine Puţă a tras strugurele din farfurie, a încîlcit un ghem, acum îşi spală labele, e murdar de la atîtea treburi epuizante. Maşina de spălat îşi spune singură poveşti, cred că am scăpat o monedă în ea şi e nemulţumită.
Cafeaua s-a răcit, încă nu-s în stare s-o beau fără să-mi vină să vomit. Croşetez o bluză, croşetez gînduri şi tac. Pe măsură ce trece timpul îmi dau seama că, după o viaţă de om, cel mai bine am învăţat să tac.
Bună dimineaţa!