M-am speriat și eu, ca mai toți oamenii lucizi, de apariția acestui virus, chiar dacă s-a dovedit cu timpul că, ea, apariția, ne-a fost semnalată cu cîteva luni întîrziere. Nu știu cum virusul ăsta nenorocit a umblat liber prin Europa luni întregi, fără ca nimeni să-l bage în seamă, pînă cînd China n-a mai putut ascunde morții și-n OMS s-a umflat pandemia. Nimeni nu știe cîți oameni au murit din cauza lui înainte să ne dăm seama c ne omoară. Nu știu cîți medici habar n-au avut cu ce se confruntă și l-au tratat cu ce-au știut mai bine, fără protocoale, fără echipament de cosmonaut, fără intubare și medicamente inventate pentru alte boli fatale. Ar f interesant de aflat care ar fi fost procentul pierderilor dacă n-ar fi existat medicamentele și procedurile care s-au dovedit perdante doar peste cîteva luni. Ar fi interesant de aflat adevărul, de pildă.

În România se luptă cu pandemia așa cum se face totul, zi de zi. Cu ”las că merge și așa”. Mai cîrpim, mai acoperim, mai punem un strat de asfalt care se sfarmă a doua zi, mai punem o tencuială care pică peste o lună, mai dăm cu un șomoiog de catran pe acoperiș, ca să constatăm la următoarea ploaie că n-am acoperit decît jumătate de gaură, nu chemăm instalatorul că noi ne pricepem la toate, mai punem niște bandă izolatoare, mai improvizăm două fire în lipsă de stecker. Improvizăm. România e țara veșnicelor improvizații, de ce ar fi lupta asta luată în serios? La noi, dacă mîine ar intra rușii cu tancuri în țară, am improviza la foc automat o apărare cu ouă clocite și rahat din wc-ul din fundul curții. Nici n-ar conta că nu i-am putea opri, ci că ne-am apărat cu prețul vieții, că nouă ne e prieten rîul, ramul.

Așa ne apărăm și de pandemie, mai cu niște restricții, mai cu niște măști contrafăcute din care s-au mai îmbogățit niște oportuniști, mai cu niște corturi militare pe care am scris ”spitale de campanie” și în care am detașat un medic militar pe care-am avut ciudă, doi rezidenți mai sărăcuți și cinci asistente de sacrificiu. A evoluat pandemia, am mai pus etichete pe niște spitale ceaușiste. Le-am reprofilat, ce mama mă-sii. Bine, asta, imediat ce s-a terminat perioada concediilor, a alegerilor, după ce am pus oameni noi la butoane vechi. Nu ne miră nici că ne mor oameni pe care-i internăm cu o boală tratabilă și părăsesc spitalul congelați, cu picioarele înainte. Păi, la ce spitale avem… nici grajdurile nu colcăie de atîtea bacterii ucigașe ca ele.

De ce ne-ar mai mira că unii ard la terapie intensivă? Ce, n-au ars și niște nou născuți într-o maternitate și de plătit a plătit o singură asistentă care-a avut proasta inspirație să nu ardă împreună cu ei? Da, domne, asistenta trebuia să știe, trebuia să improvizeze, să-și taie venele și să înlocuiască cablurile electrice coapte din pereți! Asistenta trebuia să facă cursuri de specializare în electrică și să fi știut să fixeze în pizda mamii ei priza aia cu împămîntare în perete, să schimbe steckerul îmbătrînit, să știe ora și minutul la care s-ar putea declanșa incendiul și să scoată copiii afară, în curte. Să întindă șirul de prelungitoare direct din stîlp, să conecteze incubatoarele, să fie măcar Supermen. Ea nici chiloții pe deasupra de pantaloni nu și-i i-a luat, normal că trebuia găsită vinovată și închisă. Credeți că, de atunci, s-a schimbat ceva în maternitatea respectivă, sau în alte maternități? Vă înșelați! S-au mai făcut niște hîrtii, s-au mai pus niște panouri, s-a mai limitat accesul celor de afară, s-a mai improvizat ceva, s-a mai băgat niște gunoi sub preș, să nu se vadă.

De aceea se moare de orice ar putea omorî un om în spitalele românești ”de covid”. Degeaba-și dau medicii interesul să-i trateze de covid, că ei țin cu încăpățînare să moară. Mor, frate, pe capete și medicii sunt tot mai stresați, tot mai îngroziți de perspectiva morții care se apropie cu repeziciune de gîtul lor. Au murit și dintre ai lor, că și ei sunt oameni, și ei au alte afecțiuni, și ei sunt epuizați. Mor, pentru că nimeni n-a luat în calcul că un om pe care virusul l-a pus la pămînt, ar trebui tratat în timp util și de complicațiile care ar putea apărea. Nu, frate, la noi a stabilit celula de criză un protocol, trebuie să ne ținem de el în timp ce coborîm vertiginos în prăpastie. Facem spitale de covid să tratăm covid, nu să ne jucăm de-a tratat oamenii de toate bolile lor. Bolile mai pot aștepta să iasă testul negativ la covid. Dacă nu rezistă, să moară, să elibereze patul. Să moară, mama lui de idiot care a îndrăznit să se îmbolnăvească și de altceva. Nu putea sta sănătos pînă dădea virusul peste el? Trebuia să poată, ce dacă a trecut de 50 de ani, era obligatoriu să poată!

Nu totdeauna medicii sunt de vină că ne mor semenii înainte de vreme. În marea lor majoritate, sunt depășiți de situație, sunt copleșiți de un sistem inflexibil și absurd, sunt obosiți. Nimeni nu poate cuprinde toată gama afecțiunilor din corpul unui om. Nimeni nu s-a specializat în toate ramurile medicinei. Medicii din spitalele suport covid sunt puși să trateze o boală pe care n-o cunosc și fac tot ce pot să se ocupe de tot mai mulți oameni care se sufocă sub ochii lor. Multe alte simptome pot să le scape și dacă nu le scapă, e imposibil să le trateze, pentru că nu țin de specialitatea lor. Ar trebui să poată colabora cu alți specialiști, cu cardiologi, cu neurologi, cu experți în nutriție și diabet, cu urologi sau interniști, cu chirurgi. Dar ce să vezi? Nu au cum. Nu-i lasă virusul, care trebuie carantinat. Nu-i lasă protocolul, nu pot risca să infecteze secții în care se tratează alți bolnavi nevizitați de covid.

Toți ne revoltăm pentru situația din spitale, pentru că mor oamenii de afecțiuni pe care virusul doar le agravează, de afecțiuni care, altfel, ar putea fi tratate. Nu neg existența virusului și nici ravagiile pe care le face. Ar fi păcat de viețile atîtor oameni care au pierdut rapid lupta cu el, ar fi lipsă de respect față de oamenii care au murit fără să apuce să-și ia rămas bun de la viață, față de oamenii care aveau atîtea planuri care s-au năruit, atîta viață de trăit dacă el nu le-ar fi afectat-o iremediabil.

Mi-e teamă de virus? Da, îmi este, pentru că nu mai sunt la vîrsta la care să cred că nimic nu mă pate răpune și pentru că duc de-o viață niște afecțiuni congenitale cărora nu le-ar plăcea să se intersecteze cu el. Mi-e teamă pentru că, acum vreo 13 ani, într-un exces de zel, mi-am ars căile respiratorii cu clor cînd curățam baia. Chestii din astea de om prost care te afectează, după aceea, toat viața.

Mi-e teamă, deci îl iau în serios. Mult mai în serios decît îl iau decidenții noștri. Mult mai în serios ca guvernul împreună cu celula de criză care au luat măsuri doar ca să fie luate.

Ar trebui să vă fie teamă și vouă și să luați în serios măsurile de protecție. Că masca nu te protejează total, e adevărat, dar poate reduce vizibil concentrația de viruși expirați. Dacă o purtăm toți, atunci șansele să ne infectăm scad vizibil. Dacă păstrăm o distanță decentă unul față de celălalt, șansele scad și mai mult. Dacă ne dezinfectăm mîinile, la fel.

Nu trebuie să așteptăm minuni de la medici, fac și ei ce pot și nu pot mare lucru. De la un timp suntem singuri cu bolile noastre pe care poate nici nu știm că le avem. Medicii au mîinile legate din momentul în care nu mai pot colabora cu alți medici care ar putea să ne salveze viața. Medicii nu sunt Mafalda! Nu sunt zei, să decidă cine să moară și cine nu. Eu una n-aș vrea să fiu în locul lor pe secțiile de terapie intensivă. E adevărat, sunt și incompetenți printre ei. E adevărat, sunt și unii de-a dreptul idioți și lipsiți de empatie. Sunt, totuși, oameni și oamenii au limite, așa cum și noi avem. Nu le putem cere viață, cînd noi nu ocrotim viața. Nu avem dreptul să le cerem imposibilul. Fac și ei ce pot, ce-i lasă sistemul să facă, că de pregătit, sigur nu s-au pregătit pentru o eventuală pandemie. Și sistemul ne-a îngenuncheat pe toți. Hai să rămînem lucizi și să ne protejăm cum putem mai bine înainte de-a ajunge responsabilitatea lor.