Am și acum cicatricile pe omoplați,
simt în ele umbra zborului frînt
și dorul de libertate
mă sfîșie cu dinți de lup
în toate nopțile cu lună plină.
Imi ingrop lacrima
în rana adîncă a cîmpului sterp
privesc tot mai des spre cer
cu mugurii îngropați adînc în carne
de-a dreapta și de-a stînga
iluzoriei verticalități
cu care-mi adorm, deseori, dorul.
Într-o zi am să-mi agăț un cîrlig de Atlas,
să mă atîrnați de cer,
ca pe ingerii de sticlă în bradul de crăciun.
S-a întâmplat ceva cu finalul poeziei, Lucia!
ApreciazăApreciază
Nu cu finalul s-a întîmplat, Ana, ci mi-a mutat un vers. Nu știu, că de cînd le dau bani, m-au înnebunit cu blocurile lui pește, nu mă lasă să scriu nimic cum trebuie, așează totul aiurea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană