De black friday


Ce bine că nu s-a vîndut şi iubirea
la reducere de black friday,
că nimeni nu s-a gîndit
s-o fure s-o pună pe tarabă,
la ofertă,
o iubire nouă ar fi venit la pachet
cu un cuţit înfipt în piept,
cumpărătorul ar fi fost fericit
un timp,
cît n-ar fi ştiut că foloseşte
o iubire deja uzată,
luată din pieptul cald pe furiş,
într-o noapte întunecată de vineri,
în care numai banii contează,
ar fi crezut-o nouă
şi-ar fi ignorant toate mîinile murdare
ce-ar fi pipăit-o făţiş înaintea lui.
doar păgubaşul ar fi sîngerat
pînă la moarte,
prăbuşit în balta propriei dureri.
Ce bine că nimeni nu s-a gîndit
să mi te fure
ca să te vîndă la ofertă
pe o tarabă murdară în tîrg,
de black friday.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.