Aveam o garsonieră confort 1 la etajul 3 într-un bloc de şantierişti. O obţinuse răposatul pe repartiţie de la termocentrală. Era o scară exclusivistă, doar 4 garsoniere pe palier, jumătate ale termocentralei, jumătate ale RAAN, pe vremea aceea doar un vis frumos. Habar n-am cum reuşise să ia repartiţie acolo, pe scară stăteau doar şefi.
La etajul 2, sub vecinii noştri din faţă stătea un subinginer de la RAAN. Era blond, pricăjit, burlac, mai mic ca vârstă decât răposatul şi avea o chelie proeminentă, lucioasă. Într-un an l-a părăsit părul de pe jumătate de craniu.
În zilele lui bune venea să mai joace câte o tablă cu Stăncioiu şi să mai culeagă informaţii. Nu ştiu de ce nu aveam deloc încredere în el, nici nu mă bucuram prea tare de prezenţa lui şi asta se cam bătea la ochi, că eu nu prea sunt în stare să mă ascund. Îl simţeam duplicitar şi cred că era turnător.
Într-o amiază de duminică, în toiul verii, copiii erau prin faţa blocului la joacă şi ăştia doi scoseseră scaunele pliante afară pe balcon unde aşezaseră pe un taburet tabla de şah. Unul de o parte a tablei, celălalt de cealaltă parte, au început să se plângă fiecare de câte ceva. Al meu, mai mândru, spunea doar tâmpenii, ăla, prins de mrejele momentului, s-a apucat să regrete părul pierdut şi să întrebe dacă nu cumva ar fi cazul să-şi pună o meşă ca să reuşească şi el să-şi găsească pe cineva să-l ia.
Eu tocmai veneam din bucătărie cu o farfurie plină cu felii de chec, să-i servesc, l-am auzit şi-am prins momentul potrivit să-l consolez.
– Lasă domnule, ce meşă? Rămâi aşa, e mai cool. Nu ştii că părul deştept părăseşte capul prost?
Omul s-a roşit şi s-a tot roşit că începuse să-mi fie teamă că o să se sufoce, Stăncioiu s-a învineţit, din aceeaşi cauză şi eu îi priveam candid, fără să-mi dau seama ce au de reacţionează aşa. Voisem să spun că părul prost părăseşte capul deştept. Mi-a ieşit pe dos, dar de, gura păcătosului adevăr grăieşte.