Am adunat în ochi cuvinte
pe care n-am apucat
să le rostim la timp,
prea ocupaţi să dăm din mâini
şi să zâmbim tâmp spectatorilor
ce-au aruncat în noi
cu râsete de-o clipă
şi-au luat cu ei bucuria efemeră.
Acum degeaba le-am da glas,
ar cădea cu zgomot surd
în hăul dintre noi şi s-ar sparge
în cioburi de oglinzi înghețate.
Între mine şi tine
o iarnă eternă a înfipt ace
de gheață și-a ucis
toate cuvintele pe care
n-am ştiut să le rostim la timp.
Frumos! Dar dureros…
ApreciazăApreciază
Mai totdeauna-i dureros, Potecuţ. 🙂 Viaţa e aşa de cele mai multe ori.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos…!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc! 🙂
ApreciazăApreciază