Cînd va veni la tine vântul
să nu-l goneşti, deschide
larg fereastra şi lasă-l
să te mângâie cu degete uşoare,
aşa cum îți place să te mângîi,
închide ochii şi lasă-te
sărutat cu buze moi rotund,
pe buze, pe ochi, pe gât, pe piept,
aşa cum îţi place să te sărut.
Priveşte în zare, cerul te va privi
cu ochii mei, briza te va atinge
cu pielea mea.
De ploaia-ţi va bătea în geam
cu degete umede şi reci, nu o goni,
las-o să-ţi ude pleoapele
cu lacrimile plânse când îmi lipseşti
şi lipsa ta mă doare.
Nu mă goni când îți șoptesc
cu glasul fulgilor de nea,
ridică ochii și ia din cer
lumina pe care ochii mei
o vărsau în ochii tăi, din plin,
ca din cornul abundenței,
întinde mâna, șoapta
se va topi în palma ta,
numai bună de adăpat
doruri și dorinți
neîmplinite.
Zi: decembrie 27, 2016
Te voi iubi
Te voi iubi cândva cu mâinile,
cu ochii, cu gura,
cu buze moi şoptindu-ţi
cuvinte obscene
în miez negru de noapte
după ce vom culege luna,
şi-o vom împărţi la câinii
ce vor lătra dragostea noastră
când trece plutind pe alei.
Am să te iubesc
cu toată lumina din ochi
şi-am să te cuprind
cu coapsele pân-am să-ţi sorb
şi ultima fărâmă de gând
ce se încăpăţânează să respire azi
fără mine.
Te voi elibera când ziua
va da drumul zorilor
iar câinii, sătui,
se vor retrage-n cuşti
cu colţii plini de sânge
din bucăţi mari de lună plină
ce-i va lumina din interior
şi-i va transforma în licurici
ce vor arde pe rând
pe altarul dragostei în care tu
te vei fi abandonat în mine
ca să rătăceşti apoi gol pe aleile
pe care dragostea noastră a ars
până la cenuşă
în noaptea în care am prins luna
şi-am împărţit-o,
bucată cu bucată, la câini.