Între noi lumea-i doar un suspin
de timp înghețat și pustiu.
Nu, noi nu existăm,
nici visele noastre nu-s,
nu-i decât râsul planetei,
gâlgâitor, isteric, ca râsul
unui prunc știrb pe care-l
gâdili cu nasul pe burtă.
Nici viață nu-i,
e doar un vis hipnotic,
iluzia deșart-a unui răsărit
care nici nu există,
e întotdeauna apusul
unei alte zile ce tocmai a trecut.
Între noi e pustiu,
nici cerul albastru nu-i decât
respirația mării sub povara
de granit a pasului tău pe nisip.
Nici țărm nu mai este,
e doar un mic pod de argint sub lună,
între cer și pământ,
între două respirații adânci,
intre viață și moarte,
între a fi și n-a fost niciodată,
între mine și tine.