Niciodată


Niciodată
palmele nu mi-au fost
mai calde ca-n iernile în care
visele-mi creşteau sub piele
şi-mpungeau rotund pieptul,
când genele
ascundeau sub ele verdele crud
al mugurului primăvăratic,
când iarna-mi şoptea
poveşti neînţelese
de dor cu
perle albe de fulgi îmbrăţişaţi,
când sub umeri
îmi creşteau aripi.
Niciodată
sânii mei n-au tresărit,
aripi de zăpadă-n zbor
ca atunci când,
neîncepuţi,
primeau atingerea
caldă a palmelor
înfierbântate la foc.
Niciodată
iarna n-a fost mai frumoasă
ca atunci când ochii mei
verzi cerşeau iubire
cernută alb.

Tu, eu


Tu nu ești al meu,
al meu e fulgul alb de nea
ce șoptește povești
demult uitate
cu prinți și prințese fermecate,
al meu e cîmpul înghețat
în care poveștile
dorm sub plapuma
ciobului din ochi,
al meu e visul
ce-o să se destrame
în zori,
ca fulgul
în palma caldă de copil.
Eu nu-s a ta,
a ta e iarba verde-albăstruie
din zorii
dimineților înrourate.
Tu nu ești al meu,
eu n-am decît un vis
destrămat
din fluturi albi ce ning șoptit
peste inima mea.
Tu nu ești al meu,
tu nu ești,
tu nu,
tu,
eu.