Niciodată
palmele nu mi-au fost
mai calde ca-n iernile în care
visele-mi creşteau sub piele
şi-mpungeau rotund pieptul,
când genele
ascundeau sub ele verdele crud
al mugurului primăvăratic,
când iarna-mi şoptea
poveşti neînţelese
de dor cu
perle albe de fulgi îmbrăţişaţi,
când sub umeri
îmi creşteau aripi.
Niciodată
sânii mei n-au tresărit,
aripi de zăpadă-n zbor
ca atunci când,
neîncepuţi,
primeau atingerea
caldă a palmelor
înfierbântate la foc.
Niciodată
iarna n-a fost mai frumoasă
ca atunci când ochii mei
verzi cerşeau iubire
cernută alb.