-Te iubesc, știi?, i-am șoptit cald,
la ureche.
Îi priveam mîinile muncite și-mi treceam
degetul fin peste pielea lor aspră.
-Știu, mi-a răspuns puțin absent.
Nu înțeleg, dar știu.
-Uneori mi-e dor de tine, i-am zis.
– Sunt aici, a ridicat mirat ochii
și m-a privit atent, peste ochelari.
– Ești. Știu și te simt. Mi-e dor doar
să-mi odihnesc gîndurile pe pieptul tău și
să-mi plec fruntea, să-ți sărut, pe rînd,
palmele amîndouă.
– Să nu faci asta!,s-a speriat și l-am simțit
cum își ascunde palmele timid, ca un copil
prins la chiseaua cu dulceață.
Am zîmbit, el nu știe că eu iubesc omul întreg,
nu pe bucăți.