Viaţa mea


Eu n-am ştiut să trăiesc pe bucăţi,
viaţa mi-a fost întreagă,
am simţit-o ca pe un cuţit înfipt
pînă la plăsele în carne,
pînă la os,
pînă la ultima cameră a inimii,
am sîngerat
şi-am mers mai departe,
cuţitul mi-a devenit os,
carne din carnea mea s-a făcut lamă
de oţel,
ochii mi-au căpătat sclipiri
de tăiş ascuţit ca coasă, pe nicovală.
Eu n-am ştiut să trăiesc din împrumut,
mi-am luat viaţa de la capăt
şi-am depănat,
am mai făcut un nod cînd s-a rupt,
am mai împletit poveşti din ea,
am pieptănat-o
şi-am plîns-o pe toată aşa cum a fost,
fără culoare, fără regrete, fără rost.
Viaţa mea.

Întreg


-Te iubesc, știi?, i-am șoptit cald,
la ureche.
Îi priveam mîinile muncite și-mi treceam
degetul fin peste pielea lor aspră.
-Știu, mi-a răspuns puțin absent.
Nu înțeleg, dar știu.
-Uneori mi-e dor de tine, i-am zis.
– Sunt aici, a ridicat mirat ochii
și m-a privit atent, peste ochelari.
– Ești. Știu și te simt. Mi-e dor doar
să-mi odihnesc gîndurile pe pieptul tău și
să-mi plec fruntea, să-ți sărut, pe rînd,
palmele amîndouă.
– Să nu faci asta!,s-a speriat și l-am simțit
cum își ascunde palmele timid, ca un copil
prins la chiseaua cu dulceață.
Am zîmbit, el nu știe că eu iubesc omul întreg,
nu pe bucăți.