Eu n-am ştiut să trăiesc pe bucăţi,
viaţa mi-a fost întreagă,
am simţit-o ca pe un cuţit înfipt
pînă la plăsele în carne,
pînă la os,
pînă la ultima cameră a inimii,
am sîngerat
şi-am mers mai departe,
cuţitul mi-a devenit os,
carne din carnea mea s-a făcut lamă
de oţel,
ochii mi-au căpătat sclipiri
de tăiş ascuţit ca coasă, pe nicovală.
Eu n-am ştiut să trăiesc din împrumut,
mi-am luat viaţa de la capăt
şi-am depănat,
am mai făcut un nod cînd s-a rupt,
am mai împletit poveşti din ea,
am pieptănat-o
şi-am plîns-o pe toată aşa cum a fost,
fără culoare, fără regrete, fără rost.
Viaţa mea.