Dă-mi mie lacrima


Dă-mi mie lacrimile,
am să le plîng pe toate pentru tine,
seninul limpede păstrează-l în priviri.
Dă-mi mie durerea,
am s-o îndur pe toată pentru tine,
păstrează voioşia şi rîsul de copil.
Dă-mi mie greutatea,
am umerii căliţi în ani de penitenţă,
păstrează-ţi inocenţa şi mersul delicat.
Dă-mi mie moartea,
eu pot să mor pentru toţi oamenii
ce-au fost vreodată vii,
păstrează-ţi tinereţea şi promite-mi
că ai să o trăieşti din plin
şi ai să-mbătrîneşti frumos
şi pentru mine.

Aş fi putut


Aş fi putut să-ţi fiu duminică,
să-ţi îmbrac sufletul în haine de sărbătoare
şi să-l duc de mînă la biserică,
dimineaţa,
cînd bate toaca.
I-aş fi dat drumul în altar
şi l-aş fi împărtăşit cu vin roşu
şi pîine frămîntată în zori
cu apă neîncepută.
Aş fi putut să-ți fiu primăvară,
să-ți încarc ochii cu toporaşi
şi inima cu pui golaşi de ciocîrlii,
tu ai ales toamna cu frunze veştede pe-alei.
Aş fi putut să-ți fiu dimineață,
să-ți spăl obrazul cu rouă proaspătă
din lacrimi de fată mare,
dar ție ți-a plăcut întotdeauna apusul.
Aş fi putut fi tot ce n-ai avut
şi ți-ai dorit,
tu m-ai păstrat ochi limpede de apă.
Aş fi putut fi ca oricare,
dar ai ales să-ți fiu poveste,
să mă şopteşti la ceas de seară femeilor
ce-ți sunt vremelnic aşternut.
Ţi-am rămas izvor, îți gust
buzele arse în fiecare dimineață,
în apa mea îţi sting setea de primăveri
cu rouă şi veri cu răsărit pe mare.
Îţi voi fi toamnă
cu zbor de frunze vestede pe-alei
şi iarnă îţi voi fi
cu fulgi în palme calde de copii.