-Te iubesc, știi?, i-am șoptit cald,
la ureche.
Îi priveam mîinile muncite și-mi treceam
degetul fin peste pielea lor aspră.
-Știu, mi-a răspuns puțin absent.
Nu înțeleg, dar știu.
-Uneori mi-e dor de tine, i-am zis.
– Sunt aici, a ridicat mirat ochii
și m-a privit atent, peste ochelari.
– Ești. Știu și te simt. Mi-e dor doar
să-mi odihnesc gîndurile pe pieptul tău și
să-mi plec fruntea, să-ți sărut, pe rînd,
palmele amîndouă.
– Să nu faci asta!,s-a speriat și l-am simțit
cum își ascunde palmele timid, ca un copil
prins la chiseaua cu dulceață.
Am zîmbit, el nu știe că eu iubesc omul întreg,
nu pe bucăți.
nu oricine poate iubi întreg…
foarte frumos ai scris. Iar!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuț. 🙂
ApreciazăApreciază