Cu ochii închiși, am să te desenez
într-o dimineață
pe cearșaful alb de olandă
scrobită,
martor al nopții în care păcate dulci
ne-au adăpat.
Am să-ți desenez ochii cu degetul muiat
în cerneală albastră,
gura fragă
cu cerneală roșie
și degetele în tușe grele,
ce ard încă
pe piele.
Doar inima am s-o pictez
delicat cu o picătură
de sînge proaspăt ce se va înfige
adînc,
ca o săgeată înmuiată în otrava
ochilor verzi,
ți se va amesteca în vene
și mă va păstra
în tine
pe veci.
inimă
E timpul
E timpul, omule,
e ora potrivită, hai,
încarcă-ţi bagaju-n spinare
şi fă primul pas.
Drumul e lung, nu lua prea multe amintiri,
îţi va fi greu şi va trebui să le abandonezi
la răscruci de drumuri
iar amintirile abandonate
sapă cratere în suflete.
Să nu uiţi să-ţi adapi inima,
oricine ştie că inimile neadăpate
sunt sălbatice, nu se lasă călărite,
ori tălpile tale sunt grele,
nu vor face prea mulţi paşi
fără o inimă îmblânzită.
E timpul, omule, e ora potrivită,
adapă-ţi inima şi fă primul pas.
Aripa cu inima
Mi te-ai ascuns în piept o vreme – acolo,
sub a treia coastă,
cea din care m-ai modelat atunci, la început.
Aveam aripi, zburam dimineaţa
deasupra lumii, să dau bineţe soarelui.
Tu-mi creşteai sub coaste
ca pâinea dospită în căpistere cioplită
din carne fragedă de arin tânăr.
Te simţeam cald, întreg, rotund,
mi te făcusei prea plin, îţi creşteau aripi.
Când ţi-ai ascuţit ghearele m-ai sfâşiat
şi-ai luat cu tine inima şi aripa stângă.
M-ai lăsat să tânjesc după cerul înalt, eu,
biată pasăre şchioapă de aripa cu inima.
Defect
Eu,
eu n-am locuit niciodată într-un om.
Paşii mei goi nu s-au intersectat vreodată
cu paşii lui pe culoarele luminate
ale sufletului,
inima mea n-a bătut nicicând
în dorul cuiva,
ochii mei n-au privit lumea
prin ferestrele altor ochi.
Am aşteptat totdeauna la uşă,
cuminte, cu inima-n palmă.
Uneori, doar uneori,
uşa s-a deschis,
omul mi-a luat inima,
a mulţumit şi-a închis uşa
în urma lui.
Am rămas pe prag cu mâna întinsă,
ca regele Lear,
îngenuncheată de propria-mi naivitate.
Când mi-am ridicat fruntea
am găsit-o ninsă.
În mine au locuit totdeauna oameni.
Mai buni, mai răi,
mai tăcuţi, mai vocali,
oameni cu inimi la vedere
şi oameni fără inimă
ce-au umblat încălţaţi
pe cele mai de preţ covoare.
În casa mea s-a intrat direct,
fără programare, fără rugăminţi,
uşa n-a purtat niciodată yală,
nici cheie care să încuie
nu s-a inventat vreodată pentru ea.
Avea o cheie veche, defectă,
bună doar de descuiat.
Azi am sunat lăcătuşul.
Vreau s-o repar.
Din vise arse
Nu mă iubi cum ai iubit
de-atâtea ori până la mine,
sădeşte-mă şi lasă-mă
să-ţi cresc în bătaia inimii.
Aş prinde rădăcini
şi ţi-aş umbri ochii răniţi
de lumina crudă a dimineţii.
Adapă-mă cu roua nouă a buzelor
şi-ţi voi veghea somnu-nsorit
în fierbinţeala albă a nopţilor.
Nu mă iubi cum ai iubit
alte femei cu sânii plini
şi coapse păcătoase.
Ajută-mă să mă nasc
din visele arse
în cercul de foc al fiinţei tale.
Degeaba
Degeaba-mi ceri
ce nu-ţi pot da.
Timpul ce ne-a fost dăruit
se poate împărţi
doar între două inimi
ce bat la unison,
a mea tic-tac în dreapta ta,
a ta tic-tac în dreapta mea.
Degeaba-mi ceri
ce nu-ţi pot da,
al meu doar ceasul inimii-a rămas.
Fă-ţi palmele căuş şi-ai grijă
să nu-i striveşti secundele
cu acele inimii tale.
Amăgiri 