Să ne scoatem inimile din piept
şi să le întindem pe sfoară la soare,
soarele să le usuce iască,
până nu mai rămâne în ele
nici un strop de viață.
Să le punem cheie,
să o învârtim bine,
să bată tic-tac, tic-tac, tic-tac,
să măsoare trecerea timpului egal,
fără emoţie, fără durere,
o secundă, două, trei, şaizeci.
Uite, o luăm de la capăt,
e gata minutul,
apoi ora, ziua, luna, viaţa.
Nu am avea nevoie decât
de câteva secunde în care
să întoarcem ceasul inimii
cu cheia și-am trăi egal,
secundă cu secundă, oră după oră
fără emoții, fără dureri, fără inimă.
Să fim roboţi,
roboții nu iubesc niciodată.