Măsură


La mine,
timpul nu se măsoară
în secunde,
se măsoară în pași.
O zi rotundă
e-un pas
ce merge drept spre tine,
o oră
e un pas rotund
spre nemurire.
Doar nopțile
mi se măsoară
în stele.
O noapte-ntreagă e
drumul nud
pe care pășesc desculță
în lumina lunii pînă
în visul tău.

Să fim roboți


Să ne scoatem inimile din piept
şi să le întindem pe sfoară la soare,
soarele să le usuce iască,
până nu mai rămâne în ele
nici un strop de viață.
Să le punem cheie,
să o învârtim bine,
să bată tic-tac, tic-tac, tic-tac,
să măsoare trecerea timpului egal,
fără emoţie, fără durere,
o secundă, două, trei, şaizeci.
Uite, o luăm de la capăt,
e gata minutul,
apoi ora, ziua, luna, viaţa.
Nu am avea nevoie decât
de câteva secunde în care
să întoarcem ceasul inimii
cu cheia și-am trăi egal,
secundă cu secundă, oră după oră
fără emoții, fără dureri, fără inimă.
Să fim roboţi,
roboții nu iubesc niciodată.

E timpul


E timpul, omule,
e ora potrivită, hai,
încarcă-ţi bagaju-n spinare
şi fă primul pas.
Drumul e lung, nu lua prea multe amintiri,
îţi va fi greu şi va trebui să le abandonezi
la răscruci de drumuri
iar amintirile abandonate
sapă cratere în suflete.
Să nu uiţi să-ţi adapi inima,
oricine ştie că inimile neadăpate
sunt sălbatice, nu se lasă călărite,
ori tălpile tale sunt grele,
nu vor face prea mulţi paşi
fără o inimă îmblânzită.
E timpul, omule, e ora potrivită,
adapă-ţi inima şi fă primul pas.

15094997_991612117632091_3048248360508847487_n

Vine o zi


Vine o zi când trebuie să iei
din raftul prăfuit al amintirilor toate clipele,
să le așezi frumos una peste alta
apoi să tragi linie să aduni.
O zi cu soare plus una cu ploaie,
o ninsoare ca-n iernile copilăriei
cu un viscol de sfârșit de lume,
o noapte de dragoste minus una de coșmar,
o bătaie de inimă lângă altă bătaie de inimă,
o lacrimă fierbinte pe obraz,
un fulger în privire,
buze moi cu buze fierbinți, însetate,
două mâini calde plus două palme reci, emoționate.
Le așezi bine, să nu te înșeli
când socotești un întreg
și când aduni o virgulă
de care te-ai împiedicat cândva
cu o mână întinsă de care te-ai agățat
pe fugă să nu cazi.
Sub rezultat pui ce-ai de scăzut:
un vis mort,
un țel abandonat,
o lacrimă amară,
o trădare-două,
lovitura de pumnal pe care ți-a dat-o
cu mare cruzime un om iubit,
o rană proaspătă
lângă una veche ce mai sângerează,
câteva cicatrici,
o plecare definitivă
lângă o plecare neașteptată.
Mai tragi o dată linie și faci un rezumat.
Ce clipă a fost fericită și
care a rămas o nesfârșită durere,
ce oră s-a scurs fără să-ți dai seama
deși ai fi vrut să mai stea și
ce minut s-a prelins agale
și-a lăsat în urma lui urma grețoasă
a melcului cu casa-n spinare.
Restul acela mărunt,
ce rămâne după ce termini,
e viața ta.
Știu, poate părea mărunțiș,
dar mărunțișul cu plus face diferența
dintre fericire și o viață trăită în zadar.