Mi te-ai ascuns în piept o vreme – acolo,
sub a treia coastă,
cea din care m-ai modelat atunci, la început.
Aveam aripi, zburam dimineaţa
deasupra lumii, să dau bineţe soarelui.
Tu-mi creşteai sub coaste
ca pâinea dospită în căpistere cioplită
din carne fragedă de arin tânăr.
Te simţeam cald, întreg, rotund,
mi te făcusei prea plin, îţi creşteau aripi.
Când ţi-ai ascuţit ghearele m-ai sfâşiat
şi-ai luat cu tine inima şi aripa stângă.
M-ai lăsat să tânjesc după cerul înalt, eu,
biată pasăre şchioapă de aripa cu inima.