Defect


Eu,
eu n-am locuit niciodată într-un om.
Paşii mei goi nu s-au intersectat vreodată
cu paşii lui pe culoarele luminate
ale sufletului,
inima mea n-a bătut nicicând
în dorul cuiva,
ochii mei n-au privit lumea
prin ferestrele altor ochi.

Am aşteptat totdeauna la uşă,
cuminte, cu inima-n palmă.
Uneori, doar uneori,
uşa s-a deschis,
omul mi-a luat inima,
a mulţumit şi-a închis uşa
în urma lui.
Am rămas pe prag cu mâna întinsă,
ca regele Lear,
îngenuncheată de propria-mi naivitate.
Când mi-am ridicat fruntea
am găsit-o ninsă.

În mine au locuit totdeauna oameni.
Mai buni, mai răi,
mai tăcuţi, mai vocali,
oameni cu inimi la vedere
şi oameni fără inimă
ce-au umblat încălţaţi
pe cele mai de preţ covoare.
În casa mea s-a intrat direct,
fără programare, fără rugăminţi,
uşa n-a purtat niciodată yală,
nici cheie care să încuie
nu s-a inventat vreodată pentru ea.
Avea o cheie veche, defectă,
bună doar de descuiat.
Azi am sunat lăcătuşul.
Vreau s-o repar.