Drumul se-ntinde
alb sub lună, curge
cu pietrele pe sub picioare,
calc pe el cu tălpile
goale în amonte,
ca somonii cînd le vine
vremea de împerechere
și se duc bezmetici în ghearele
urșilor lihniți de
atîta frig și sete de sînge.
Mai am puțin,
doar o punte îngustă de lemn
peste un hău infinit
sub ceață și-o moară veche
ce macină amintiri de demult
cu haiduci bărboși cu cămăși de in
înălbit
descheiate la gît
și plete negre în vînt
pe cai murgi cu glezne subțiri
ce zboară năluci
prin pădurea de pini.
Mai am atît de puțin pînă la tine,
întinde mîna
să simți clocotul
sîngelui sub sînul stîng,
întinde mîna
și prinde-mă de mijloc,
ajută-mă
să nu rătăcesc tocmai acum
prin apa sîngerie a
drumului argintat de lună
pînă la tine.