Ce albă-i lumea, mamă
şi cât de mult îngheţ,
atâta alb mă doare.
Ce întuneric s-a făcut
în noi,
gheața coboară pe pleoape
şi-s grele, mamă,
şi-am obosit.
M-a nins pe creştet
ca pe vârf de brad
şi nici un vânt nu bate
s-o scuture
şi ard
sub albu-i îngheţat.
Ce albă-i lumea, mamă,
în jurul meu se-nvârt
oameni de zăpadă
iar paşii lor mă-mping grăbiţi.
mi-e frică, mamă,
privesc la mine cu ghete
cu vârful încruntat.
Ce alba-i lumea,
câţi paşi grăbiţi de oameni reci și goi
trec calzi prin ea,
doar paşii mei au îngheţat
şi-au plecat să colinde
pe la porți închise,
vezi mamă, câte mâini
înmănuşate nu vor
să se deschidă?
Mi-e frig, măicuţă,
mi-e somn şi-am obosit,
în mine creste o lumină,
și Dumnezeu cu mâna
m-a cuprins.
Ce albă-i lumea, mamă
şi-n mine cât de cald!