De vrei să baţi
la poarta sufletului
ai grijă,
să vii cu mâinile curate,
mai are încă în lemn
rănile piroanelor
cu care a fost răstignit.
Gândul să-l cureţi
de cenuşa celor
pentru care-ai ars
pân-ai ajuns
la mine,
să aduci în palmă
inima goală,
cu toate cicatricile ei,
o voi vindeca
cu rănile inimii mele.
Să păşeşti peste prag
pe vârfuri,
să nu-i striveşti petalele
cu pasul tău întreg,
La poarta sufletului meu
să ai inima curată
şi să păşeşti cu grijă,
pe vârfuri,
să nu întuneci
zâmbetul copilului
care se roagă-n el.
Un strigăt ca o rugă! Sau invers. Minunat scris!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te îmbrățișez, Potecuț!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Felicitări pentru blog, pentru conţinutul său! Ne bucurăm că vă cunoaştem pe această cale! Să aveţi un an bun!!! Voi reveni…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! Vă mai aștept. 🙂
ApreciazăApreciază