Pînă la tine
tăcerile mele erau liane
în mijlocul pădurii,
trăiau ascunse adînc,
ferite de razele crude
de soare.
Inima-mi bătea egal,
tic-tac, tic-tac,
închisă între gratiile
unei colivii albastre,
pînă la tine.
Oamenii roiau
în hohote în jurul meu,
vorbele lor erau
săgeți otrăvite
ce se înfigeau adînc,
pînă în sînge.
Eu nu m-am împlinit
în nimeni
atît de perfect rotund
ca în tine, de cînd,
mînă în mînă,
tăcerea mea și tăcerea ta
plimbă luna plină
prin vacarmul
marelui oras.