Dor de mine


“Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naşte-mă o dată. Şi dacă nu a doua oară, poate a treia oară. Şi dacă nici a treia, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu. Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu.” Marin Sorescu
Mi-e dor de mine, uneori. De fata cu ochi mari ce oglindeau şi cerul şi marea şi pământul. Ochii mei au obosit între timp, de lacrimi, de viaţă, de câte au văzut.
Mi-e dor de tot ce-am vrut să fac şi n-am făcut, de tot ce-aş fi putut deveni şi n-am devenit. Am parcurs drum lung până la cea de acum. Şi nu mă regăsesc.
Mi-e dor să râd cu poftă. Am uitat râsul undeva, la o răscruce. Mi s-a părut că atârnă prea greu pe umerii din ce în ce mai slăbiţi. În ultimul timp abia mai zâmbesc strâmb.
Mi-e dor să zbor. Nu am mai zburat demult tare, de când omul în mâinile căruia mi-am pus viaţa mi-a frânt aripile amândouă. S-au vindecat greu, dar a rămas teama de înălţimi.
Mi-e dor să simt nisipul fierbinte sub tălpi în amiezi fierbinţi de vară, ca atunci când eram copil şi ieşeam desculţă în uliţa pustie, doar ca să-mi strecor degetele în grăunţele aurii de nisip mişcător.
Mi-e dor să-mi moi tălpile în apa limpede şi caldă de la ţărm de mare. Să o privesc până la contopire şi să o las să mă poarte în lumea ei, acolo unde nu orice muritor ajunge. Mi-e dor de şoapta ei în prag de seară şi râsul cu soare în zori de dimineaţă.
Mi-e dor de fata simplă pe care am lăsat-o în urmă. Am dezbrăcat haina ei într-o zi caniculară, credeam că astfel voi fi mai uşoară şi voi înainta mai repede pe drumul ales. M-am rătăcit şi nu găsesc drumul înapoi. Mi-e teamă că a murit de tristeţe, aşteptându-mă cu ochii în zare şi buzele fripte de sete.
Mi-e dor de mine. Nu aţi văzut pe undeva o fată simplă, timidă, subţire ca un fir de trestie nouă, cu zâmbet luminos şi marea în ochi? Aş da orice s-o regăsesc. Mi-aş cumpăra o radieră şi aş şterge cu ea tot drumul parcus până aici. Promit să nu o mai las în urmă. O voi purta cu mine tot restul drumului. Doar să-mi arătaţi în ce direcţie s-o iau. Că eu am rătăcit drumul.

4 gânduri despre „Dor de mine

  1. O găseşti aici, pe blog.
    Se dă huţa pe valurile visului, rîde şi se joacă aşa cum vrea, aşa cum şi-a dorit întotdeauna.
    Si ne luminează şi pe noi, trestia cu cer în ochi şi lumină pe chip.
    Ia-o de mînă şi mergeţi şi povestiţi-ne şi nouă, noul drum de flori.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.