Mie nu-mi pasă de lume,

îmi pasă de tine,

de mine,

de noi.

poate tu greşeşti,

poate eu greşesc,

poate greşim amândoi.

o să mă aşez, cuminte,

pe scăunel, aici,

după uşă

până aflu,

până discern,

până sunt sigură

că pot intra

sau trebuie să plec.

m-am descălţat,

am pantofii afară,

pe preş.

Anul trecut, pe 3 iulie, am pus un banc pe vechiul meu blog, cu dedicaţie specială pentru prietenul meu (pe atunci), Dan. Spun pe atunci că între timp s-a supărat şi nu a vrut să-mi mai răspundă la nicio întrebare. Şi-mi pare rău. Îmi pare rău cu nu mai e nimic din ce era la început pe aici, îmi pare rău că oameni dragi s-au îndepărtat, îmi pare rău şi mi-e dor de Bursucel care-i acum toocmai hăt departe peste ocean şi mi-e dor de ea de nu mai pot. Mi-e dor de voi toţi, de gaşca de odinioară.

Dane, dacă mai eşti cumva pe aici, prin spaţiul ăsta, uite, mă destăinui. Atunci am fost la mare, e adevărat, ce nu ştii tu e că eram într-o depresie atât de urâtă că abia am ieşit în două zile, două ore pe plajă.În ultima am plecat prin apă şi m-am îndepărtat atât de tare că m-am speriat. Nu mai ştiam să mă întorc.  Eram după o perioadă extrem de încărcată la serviciu şi extrem de supărată acasă, în care ajunsesem să nu mai ştiu cine sunt, unde sunt şi cum să ajung acasă. Nu aveam cum să te caut, nici măcar dacă aş fi vrut să bem o cafea împreună şi să depănăm poveşti. Nu eram în stare. Şi o oarecare cochetărie scuzabilă, m-a făcut să mă feresc de oameni, nu voiam să fiu văzută în halul ăla. Dacă vreunul din voi mai ţine legătura cu el, vă rog să-i transmiteţi că-mi fac şi seppuku dacă vrea, numai să mă ierte. 🙂 De urechi m-am tras singură. Sper din suflet că e ok, aşa cum sper că sunt ok toţi cei care nu-mi mai dau niciun semn.

Asta-i postarea iniţială.

„În portul Constanţa soseşte un vas englezesc. Docherul strigă către căpitanul vasului.
– Hei căpitane!
– Yes…
– Aruncă parâma, să leg vasul.
– I don’t understand, face foarte calm căpitanul, care nu ştia româneşte.…
– Aruncă bă parâma, frânghia aia cu care se leagă vaporul de chei.
– I can’t understand you!
– Parâma, boule, pa-râ-ma, arunca parâma!
– Sorry, I don’t understand.
– Aruncă parâma, idiotule, cu ce vrei să te leg, cu şiretul de la pantof?
– I don’t understand!
Exasperat, docherul îşi cheamă colegul:
– Băi, Gigi, tu mai ştii ceva engleză, vino încoa’ că nu mă înţeleg cu tâmpitul ăsta.
Gigi vine şi zice:
– Lasă-l în seama mea. Hey sir!
– Yes…
– Aruncă bă parâma, hai repede.
– I don’t understand.
– Parâma, aruncă parâma încoace!
– I don’t understand.
– Ce face? Can you speak english?
– Yes, face căpitanul răsuflând uşurat.
– Atunci de ce paştele mă-ti nu arunci parâma?”

Cu dedicaţie specială pentru prietenul meu Dan. Cu urări de vreme bună şi mare liniştită. Să te ocolească norul de la Cernobîl.

(Dane, aici nu ştiu să scot limba, poţi să-ţi închipui singur că am făcut-o!). ”

PS. L-am lăsat intact, Dane. Aştept să mi-l corectezi.

Vă îmbrăţişez pe toţi şi vă rog să-mi iertaţi îndelungata absenţă. S-a gândit guvernul să facă viaţa un iad contabililor şi eu am mai început şi nişte proiecte noi. Dar sunt aici, cu voi, cu gândul şi cu sufletul.