Te-am întâlnit la un capăt de lume. Şedeam cu genunchii îmbrăţişaţi pe-o stâncă de granit, priveam golul fără să văd nemărginirea şi aşteptam, resemnată, un sfârşit.
Te-ai aşezat alături şi-ai tăcut. Tăcerea ta s-a-mprăştiat în liniştea zării şi m-a învăluit. Era caldă, mirosea a primăvară, a plâns de copil şi-a crini iar inima mi-a tresărit a amintire, te cunoştea. Veneai din altă viaţă, aşa cum promisesei cândva când mă lăsaseşi singură la marginea lumii, să aştept nemărginirea.
Un vultur şi-a-ntis aripile-n zbor, s-a lăsat purtat uşor pe-o pală de vânt, ne-a privit cu ochi oţeliţi şi s-a învârtit mult deasupra noastră. De acolo, de sus, nu-i mai păream doi oameni recind Priviţi de sus, doi oameni tăcuţi deveniseră unul, uniţi în liniştea gândului lor. Albastrul cerului s-a pătat cu aripile lui pereche.
Tu te-ai ridicat uşor, te-ai scuturat, ţi-ai întins braţele şi-ai tras pe umeri un colţ de cer senin. Înfăşurat în el, m-ai îmbrăţişat cu mâinile, cu pieptul cu ochii şi gura. Am închis ochii şi-am gustat căldura cu gust de cireaşă amară a buzelor tale. Cu gândul am gustat şi te-am iubit aşa, cu totul, cum mă ţineai învăluită-n colţul tău senin de cer.
De atunci, ochii mei, larg închişi, au început să vadă. În jur sunt văi adânci şi-i vârf de brad, fluturi cu aripi colorate, râs de copii, tropote de cai cu coama-n vânt şi curcubeu. E pace şi-n pacea cu care m-ai învăluit mi-e bine.
Stau pe-o margine de zare şi-mi vine să deschid aripile să zbor deasupra lumii până acolo, în oaza ta de linişte. Să mă adap din apa vie a gurii tale, să-mi trag seva din clocotul cald al palmelor aspre ce-mi mângâie obrazul şi-l înseninează.
Mi-ai dat aripi şi vise calde mi-ai dat. Le adun cuminte în braţe, le încălzesc la sân pe fiecare şi te aştept să împărţim fericirea la doi.