Locuiesc într-un colţ de suflet.
Sub streaşina casei mele
si-au clădit cuib rândunele
cu ochi vii şi frac strălucitor
pe care le-aşteaptă cu nerăbdare
pui golaşi cu ciocuri flămânde
tivite auriu.
Ne-acoperă un petec de cer curat.
Din când în când nori nimbus se-adună
şi plâng peste peste noi cu picuri repezi,
purificatori.
Teiu-şi înalţă atunci crengile,
şi pictează în zare un curcubeu.
Nopţile-mi sunt violet,
o lună cât roata carului
îmi şopteşte poveşti cu zâne
şi Feţi Frumoşi
din lacrimă.
În colţul meu de suflet
timpul curge pe vârfuri,
să nu ne tulbure liniştea
gândului.
Dimineţile vin cu zâmbet,
roşu răsărit le îmbujorează.
Locuiesc între două bătăi de inimă,
pe marginea însorită
a visului tău.