Treceau zilele una după cealaltă şi noi ne bucuram că trec, eram epuizaţi. Viitoarea mireasă avea mâinile plină de vopsea maro în ulei, ginerele nu dormise de vreo trei zile, eu mă scurgeam prin noroaiele ce păreau că vor să ne acopere cu totul. Plouase toată săptămâna, sâcâitor, mocăneşte. Butoaiele de la streaşină erau pline cu apa verzuie, la uşă aşteptau înşirate cizme de cauciuc pline de noroi până la glezne, folia ce acoperea covoarele nu mai avea culoare. Să fi fost ora 7,30 când a oprit la poartă camionul cu remorca plină. Ajunsese cortul. Acasă nu eram decât eu cu viitorii miri. Trei Doamne şi toţi trei. Ne cam înverzisem la faţă.

• Mă neică, lasă camionul aici să găsesc şi eu oameni să-l descarc, a zis cu jumătate de gură mirele.

Şoferul s-a uitat un pic chiorâş la el, s-a uitat apoi pe rând la mine, la mâinile miresei şi-a aprobat.

• Caută frate, că io te aştept. Vă ajut şi eu, că nu pot pleca fără camion.

Bun om, pâinea lui Dumnezeu. Da’ noi tot trei rămâsesem. Pe cine să chemi, că era în mijlocul săptămânii, adică joi. Toţi erau împrăştiaţi pe la servicii.

• Eu îl sun pe Mărin, a rupt tăcerea mirele. Ia dă-l dracu’, trebuie să vină să mă ajute, că altfel toată ziua nu mai scap de el.
• Sună-l şi pe Gheorghe, am plusat eu, convinsă că două întrebări nu strică. Gheorghe a venit bucuros, se plictisise de când stătea în casă şi aştepta să nu mai plouă. A venit şi Mărin. Ne-am făcut cinci. Eu cu mireasa am ieşit din cărţi când, din neant, a mai răsărit şi tata cu un vecin cu nasul roşu. Bucuria noastră. S-au uitat ei la camion, l-au măsurat, i-au dat ocol şi-au scuipat în palme şi-au purces la treabă. Cât să le ia unor bărbaţi să golească un camion de fiare? Puţin, normal. Au terminat repede şi dacă au terminat s-au pus la scuteală să se cinstească cu o cană de vin, de mulţumire. După ce-au terminat vinul, tata s-a evaporat şi odată cu el a făcut paşi şi vecinul cu nasul roşu. Au rămas tinerii să sape gropi, să monteze stâlpi de susţinere, să întindă prelata, să monteze cortul. S-a agăţat fiecare de coada unei cazmale şi dă-i bătaie, că până seara mai e mult, dar şi muncă e destulă. Eeei, da’ nici de săpat gropi nu era floare la ureche! Au lucrat ei ce-au lucrat şi-au obosit.
• Luciii, e ceva de mâncare?, a strigat mirele dornic de pauză.
• E, cum să nu fie, i-am răspuns. Doar găteam într-una de trei zile.
• Hai la masă, am plusat.

Ei n-au aşteptat să-i chem de două ori. Au rezemat repede cazmalele de gard şi s-au înfiinţat în bucătărie. Mai un pahar de vin, mai o glumă, mai o urare, s-a încălzit atmosfera şi s-a mai luminat puţin la faţă şi mireasa, că tare se ma înnegrise în zilele alea. Da’ şi băieţii s-au abţiguit şi s-au încălzit bine. Pas să mai vrea unul să iasă la găurit pământul!

• Hai mă, ce faceţi aici? Ieşiţi afară, că mă lipsiţi de aer, i-am alungat eu, delicat.
• Mai stai fată şi tu puţin, că nu dau turcii, m-a îndemnat ginerele, generos.
• Staţi aşa că suntem fraieri, a zis Mărin deodată şi s-a pleznit cu palma peste frunte. Băi, voi ştiţi că eu am burghiul din ăla de făcut gropi? Ce ne mai chinuim la cazma? Mă duc să-l iau. Aşteptaţi-mă că vin repede!

Bucuroşi, nevoie mare, băieţii au chiuit.

• Bă, că proşti mai suntem! Hai, Mărine, du-te şi întoarce-te repede, că mai bem noi un pahar până una alta. Să nu stai cu grijă, bem unul şi pentru tine, ca să nu rămâi în urmă.

Mărin a râs, şi-a luat căciula-n mână şi-a fugit pe uliţă-n sus. Ca un făcut, până şi ploaia s-a plictisit să ţârâie şi-a plecat împinsă de-un vânticel subţire, către nord. În urma ei cerul s-a spălat  de nori şi-a ieşit un soare cald şi strălucitor, de-am căzut de acord cu toţii că vine luna mai, nu mijlocul lui noiembrie. Parcă ne străluceau ochii mai tare, de speranţă. Uite frăţică, mai ţine Dumnezeu şi cu amărâţi ca noi!

-Hai noroc, Gheorghe!

-Hai noroc mă Titi, casă de piatră! Bea cumnată şi tu ceva cu noi, să aibă urătura efect.

• Du-te mă dracu’, că nu pun eu gura pe vin, l-a respins viitoarea jumătate de cuplu, ofensată pe amicul binevoitor.
• Da nu-i nimic, îţi dăm o gură de ţuică, atunci, a râs Gheorghe, fără ranchiună.

Mireasa s-a întors la vopsitul geamurilor, eu la cratiţele mele şi ei doi au ieşit să tăinuiască afară o ţigară şi să privească pe uliţă-n sus după Mărin care nu se mai vedea, nu se mai auzea.  Timpul trecea în legea lui, că doar nu era să stea pe loc să aştepte după noi. Eu mă pregăteam să vâr în cuptor şarja a doua de cozonaci (urmau încă vreo zece şarje), spatele mă lăsase, călcâiele mă dureau. Am pus cozonacii la cuptor şi m-am aşezat să răsuflu cinci minute. Tocmai atunci a sunat telefonul. Am dat să răspund, dar ginerele a ajuns mai repede lângă telefon şi mi-a aruncat peste umăr.

• Răspund eu. Ăsta, siigur e Mărin să-mi spună că n-a găsit burghiul. Să vezi ce-l dau dracu’ dacă-mi face asta.

Până la urmă era o mătuşă care avea ceva de împărţit cu mine. Pe Mărin îl înghiţise pământul.

• Sună-l, mă Titi, tu. Vezi ce dracu face, o fi căzut în beci, că tot era încălzit.

S-a conformat Titi şi-a format numărul iar telefonul a sunat şi iar a sunat şi tot a sunat, în gol. Nimeni nu-l auzea. Efectul încălzitor al băuturii începuse să dispară şi băieţii se schimbau la faţă pe măsură ce enervarea creştea şi înjurăturile deveneau mai spumoase. Ginerele, din ce în ce mai nervos, nici nu mai punea receptorul în furcă decât pentru a întrerupe un apel ca să iniţieze altul. Mai avea puţin şi arunca cu aparatul de perete. În starea asta tensionată, pe când  ridica receptorul după al şaselea apel, ca să-l iniţieze pe-al şaptelea, surpriză… tonul dispăruse şi telefonul, rămas mut, reda doar o respiraţi sacadată, undeva pe fir.

• Alooo!, a strigat Titi de-a răsunat holul. Alooo, e cineva acolo? Pune domne, dracu’, receptorul în furcă, vreau să vorbesc.

La capătul celălalt, acel cineva respira şi tăcea.

• Băi, ăsta, n-auzi să închizi telefonul? Alo!
• Alo, se aude gâfâitul de la celălalt capăt.
• Mărine, tu eşti mă?
• Da, mă, io sunt!
• Au, fir-ai al dracu’, noi ne dăm de ceasul morţii aci că nu mai ajungi şi tu stai cocoţat pe firul de telefon, mă?, a mai apucat ginerele să strige.  Dă-te jos că viu peste tine şi te omor, auzi!

Când s-a întors, Mărin avea o frumuseţe de cucui în frunte. Căzuse de pe fir se lovise de pragul de sus al uşii de la beci.