Să nu te-ncrezi
în ochii mei înstelaţi.
Sunt Fata Morgana, plutesc
ca o umbră-n deşert
şi-ademenesc cu oazele mele-nverzite,
călători cu buzele fripte
de arşiţă.

Să nu te laşi ademenit
de cântecul meu de lebădă.
Pe-un mal de Rin
sunt Lorelei, glasul meu
minte marinari încercaţi,
orbiţi de strălucirea de aur
a părului meu.

În gura-mi cu râuri de miere,
să nu crezi.
Mii de poveşti izvorâte pe rând
din buze de fragă, frâng noapte de noapte
voinţa regelui ce altfel
ar fi ucis-o pe Seherezada
după 1001 de nopţi.

Să nu crezi
în fiinţa mea de lumină şi fum.
Eu nu exist,
sunt doar o iluzie menită
s-ademenească,
prin vise de dor.
călători rătăciţi prin viaţă.