De-o fi să-ţi fie vreodată
dor,
atât de dor, c-ai vrea
s-adormi în prag de dimineţi
cu urma buzelor moi
pe pleoapele-ţi închise
învăluit în abur cald
de iasomie,
să întinzi mâna şi să laşi
să pice-n ea din cer,
un fulg.
Mă voi topi în palma ta
şi-oi săruta
cu lacrima-mi de gheaţă
podul ei, aşa,
ca-n zilele în care
mâinile tale îmi cunoşteau
sânii
şi palmele mele îţi simţeau
inima.