A fost un timp, demult,
cînd se potcoveau purecii
cu 99 de oca de fier,
un unic adevăr ce-a invadat lumea,
s-a așternut pretutindeni, ca prima
zăpadă căzută-n deșert și oamenii
s-au prosternat în fața lui
ca la a doua venire
a lui Cristos.
Au făcut cruci largi,
au îngenuncheat
și l-au îmbrățișat,
au privit apoi suspicioși în jur și
li s-a făcut teamă
de atîta adevăr împrăștiat peste tot.
Cu ură s-au privit unii pe alții,
cu dispreț,
cum să vadă Ion același adevăr cu Gheorghe?
Uite, chiar și sărăntoaca satului privește
cu ochi mari la adevărul lor
imaculat.
Asta e inadmisibil, oameni buni,
așa ceva nu se poate, e contra legilor,
contra naturii!
Suntem toți oameni, dar nu la fel,
a strigat de la tribuna improvizată adhoc
pe spinări încovoiate de țărani,
Ilie-al Floarii,
că el e mai vocal.
Nu poate fi un adevăr și pentru noi și pentru ei,
se știe asta din străbuni,
a perorat infatuat și oamenii-au aplaudat
înflăcărat.
Normal, cum de ei nu s-au gîndit
de la-nceput
și-au îngenuncheat așa, fără păcat?
S-au aplecat,
și-a smuls fiecare bucata lui de adevăr și au plecat.
Ciuntit și hăcuit de moarte, adevărul a sîngerat
puțin și-a sucombat.
De-atunci există-n lume adevăr pe măsura
fiecăruia.
Ion are adevărul lui,
Gheorghe are și el bucata lui generoasă
de adevăr,
Măria la fel,
Ilie-al Floarii are cea mai mare bucată,
normal,
că el era cel mai vocal.
Pînă și capra vecinului
își behăie printre uluci bucata ei
de adevăr
păscută-n miezul verii cu firele de iarbă
crescute din stropii de sînge supți
de pămîntul însetat.
Din cînd în cînd, în piața publică se mai adună
oamenii să-și scoată adevărul
la plimbat,
să-l prezinte lumii cosmetizat,
în varianta lui îmbunătățită,
iată Ion i-a pus căciulă de-astrahan,
Măria panglici de mătase,
Ilie-al Floarii potcoave aurite,
priviți la ei cît de mîndri sunt,
cît s-au schimbat de cînd s-au împroprietărit
cu adevărul personal.
Doar adevărurile lor
s-au sălbăticit
și-au devenit
intolerante,
de cîte ori se întîlnesc
se-njură și-și dau cu pietrele drumului
în cap.
Vedeți voi, le-a ajuns blestemul
sîngelui vărsat
cînd adevărul imaculat,
rupt în bucăți,
a sucombat nevinovat.