Culcuş


Să-mi faci culcuş în ochii
tăi la noapte,
vreau să privesc prin irisul lor
pînă în adîncul materiei,
să mă conving dacă verdele
meu cu albastrul tău desenează
lumea între cer şi pămînt.
Voi adormi în apa lor un timp,
preţ de o bătaie de inimă,
preţ un oftat în fierbinţeala
nopţii albastre.
Primeşte-mă în palma ta
o dimineaţă cît să îţi odihneşti
privirea în umbra unui nor
înainte de răsăritul din mare,
cît un lan de maci în floare,
cît un sărut furat.
Cît o iubire.
Strînge pumnul cu grijă,
să nu-mi striveşti visele.