Îmi înfig unghiile-n palme
ca lupul colţii în lîna moale
a mieilor furaţi de la ţîţa oii,
aş urla, dar buzele
muşcate pînă la sînge tac.
Tăcerea izbeşte pereţii,
îşi frînge aripile în gratiile
ferestrei, ca un puşcăriaş
condamnat la închisoare
pe viaţă.
Deschid larg uşa şi-o gonesc,
o văd cum aleargă
bezmetică
printre picioarele trecătorilor,
pe sub roţile maşinilor
pe care le mînă drumul
cu vîntul în pupa, uite-o,
se-mpiedică în rîsul unui copil,
cade,
o culege din praf limba caldă
a unui căţel, se scutură,
se clatină şi tresare,
deschide larg ochii,
priveşte atentă, recunoaşte
pasul tău gol,
cum răsună pe iarba crudă
în drum spre casă.
E fericită,
îi curge părul pe spate, vîlvoi
cînd sperie vrăbiile
de pe alei, aleargă într-un suflet,
trînteşte poarta şi mă priveşte
triumfătoare, în ochi.
Acum s-a cocoţat
pe pervazul lat al geamului
din vestibul şi te aşteaptă.
Îi aud inima cum bate
“tic-tac,
tic tac,
tic.tac”.
Aşa bate inima ei cînd e
nerăbdătoare. A mea cîntă.