În cumpănă


Mi-a fost frică de 2016, cred că și spus-o de cîteva ori la sfîrșitul unui 2015 care m-a marcat pe viață.
În 2015 aveam impresia că am trecut prin cel mai greu an din viața mea. Nici nu credeam c-o să mai văd lumina, dar către final nu l-a răbdat inima să mă lase așa, pierdută în întuneric, ci mi-a adus un Om care mi-a întins o mînă și-a zis „Hai sus, că poți! Ecce homo!” și-am putut, m-am prins de mîna lui și-am văzut lumina.
De 2016 tot frică mi-a fost. Am avut așa, un presentiment că va fi un an greu de trecut, greu de tot. Așa a fost.
Am pierdut oameni dragi, am plîns, am ajuns pe fundul prăpastiei și-am crezut că nu voi reuși să mai ies de acolo. Dar am avut un Om cu mîna întinsă și cu o putere incredibilă care nu mi-a dat drumul nici măcar o secundă. Și-am trecut așa prin tot.
Azi privesc în urmă și-mi vine să răsuflu ușurată. Cumplit an, ca o maimuță nebună cu fundul roșu.
În viața mea au intrat oameni nebuni și oameni buni. Puțini buni, mulți nebuni, norocul meu că așa cum mi i-a adus 2016, mi i-a și măturat pe nebuni, exact în momentul în care simțeam că nu mai pot. Mi-i i-a păstrat pe cei buni.
M-a făcut mai înțeleaptă, am învățat să văd lucrurile în altă lumină, să apreciez tot ce-i bun, să plîng după ce-i pierdut și n-aș fi vrut să pierd, dar să las în urmă și să merg mai departe. Mi-a redat, într-un fel, zîmbetul, după ce m-a dat cu capul de toți pereții. Maimuță, cum spuneam, ce vreți.
Multe realizări nu pot spune c-au fost, dimpotrivă, mai mult pierderi, dar cred că m-am maturizat atît de mult că nu-mi mai pasă. Mă bucur pentru ce am și averea mea se numără în suflete, nu în bani. Avantaj eu.
La începutul anului am citit un articol care m-a făcut curioasă și-am vrut, după mulți, mulți ani, să cunosc un om, să văd dacă ceea ce-am citit este adevărat. În primăvară am avut ocazia asta și-i mulțumesc lui 2016 că mi-a dat-o. Sunt mai bogată cu o fericire de atunci pentru că omul e așa și chiar ceva mai mult decît îmi închipuiam.
În schimb m-a blocat între hîrtii, facturi, cifre, declarații și bătăi de cap. Mulțumesc din inimă partidului, politicienilor, guvernelor de rahat și tuturor conțopiștilor triști care n-au avut altă treabă decît să gîndească căcaturi precum declarația 394. Triștilor, să fie la voi acolo, să mîncați dimineața pe pîine. Nu vă plîng, aveți frigiderele pline și pentru lumea cealaltă, sunt convinsă. Nu mai aveți nevoie să vă dea ai voștri de pomană colaci și colivă, aveți carne, frate! Multă și de calitate.
Am obosit anul ăsta, dar un lucru bun e și-n oboseala asta, că am început să-mi pierd pe drum insomniile. Și coșmarurile sunt mai puține. Asta tot grație Omului care s-a apucat de-a făcut puțină curățenie prin ele și mi le-a mai trimis la plimbare.
Mi-a dat altceva de lucru între timp.
Am învățat în anul ăsta că distanțele sunt relative cînd doi oameni se simt unul pe celălalt și că nici măcar nu-i nevoie să fii față în față cu cineva, sau să vă fi cunoscut vreodată ca să fiți pe aceeași lungime de undă. Cred că ăsta e cel mai mare cîștig.
Am rîs cu-n ochi, am plîns cu celălalt. Plîng încă pentru mamele și pentru copiii lor pierduți prin Mediterana, pentru copiii din Alep și pentru părinții rămași cu brațele goale, pentru armele ce nu mai tac și focul ce se tot apropie și-ncepe să ne ardă. O să ne ardă rău, c-așa-i cînd omenirea nu-și învață lecțiile istoriei.
A fost. Mai e mîine și gata, vine 2017.
Nu-l aștept cu lista, ca altădată. Îmi doresc să fiu sănătoasă și să-mi păstrez înțelepciunea, să primesc ceea ce-mi va aduce exact așa cum vine, să pot schimba în bine ceea ce-i de schimbat, să pot lăsa să treacă ceea ce e de trecut, să pot simți ceea ce e de simțit, să mă împac cu pierderile atunci cînd e de pierdut, să mă bucur de cîștig atunci cînd e de cîștigat, să iubesc tot ce-i de iubit, să-i las să plece pe cei ce vor să plece, să fiu iubită de cei care mă vor în viața lor.
Să rămîn eu, așa cum sunt, să mă trezesc în fiecare dimineață și să mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta și pentru că văd lumina și pentru că simt căldura și frigul, că marea mă iubește așa cum o iubesc, că e suficient să închid ochii să simt îmbrățișarea muntelui și a oamenilor dragi, că-n casa mea încă miroase a pîine caldă și-a cozonac din cînd în cînd, că aud cîntecul păsărilor și țipătul pescărușilor, că-mi rîd ochii cînd văd copii fericiți, că toate animalele vor să mă îmbrățișeze și să-mi simtă mîngîierea. Să fiu OM.
Iar pentru cei care nu mă plac și le sunt grele trăirile mele să pot deschide ușa și s-o trîntesc repede după ei, să nu-mi intre prea mult frig în casă. Fără regrete.
Vouă vă doresc ca visele frumoase să vi se împlinească. Să aveți parte de tot ce aveți nevoie, să zîmbiți mai mult, să iubiți mai mult, să înțelegeți mai mult, să fiți iubiți că fără dragoste nimic nu este.

10 gânduri despre „În cumpănă

  1. Să ai un 2017 care să te facă să uiţi de toate grijile şi răutăţile anilor lăsaţi în urmă!
    Sănătate multă!
    Mi-a plăcut mult în special paragraful cu „Să rămîn eu… Să fiu OM.” Foarte mult m-a atins! Pentru că ştiu cât de mult mă iubeşte marea, mai mult decât aş fi putut visa. Şi mi-e dor de îmbrăţişarea muntelui şi de mirosul de pâine caldă din zilele de altădată.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.