Desperecheat


Azi o să intru, o să mă aşez cuminte
pe fotoliu şi-o să tac.
Să nu te opreşti, sunt doar o boare,
nu te salut, nu-mi întind degetele să te ating
în treacăt, c-o mângâiere.
Am venit cu toamna, m-a ajuns din urmă
şi nici nu mi-am dat seama când a intrat
în suflet, fără să bată la uşă.
A vuit sus, pe creştetul plopilor
şi le-a lepădat frunzele pe alei,
ele au zburat un timp nedumerite
şi mi-au sucombat, galben, la picioare.
Luni, marţi, miercuri, joi, ianuarie, iunie,
duminică, ieri, toate au purtat un nume
pe care l-au scrijelit uscat pe peretele inimii.
Azi n-o să te sărut,
am un suflet şchiop, desperecheat,
ca un pantof uitat pe-o piatră rece de mormânt.

img_1876

3 gânduri despre „Desperecheat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.