Aţi avut vreodată timp să ascultaţi câtă fericire e în jur când se ivesc zorii? Florile încă dorm şi sus, în văzduh, cântă fericită o ciocârlie. Din teiul din grădină îi răspunde o mierlă şi o perioadă doar trilul ei răsună în răcoarea dimineţii. Apar încă două raze şi se trezesc vrăbiuţele. Îşi unesc glasurile mici şi pun la cale treburile zilei. Astea se ceartă ca la uşa cortului, ai senzaţia că mai au puţin şi se iau la bătaie, îţi vine să intri şatră să le desparţi. Ceva mai târziu uguie un guguştiuc, de undeva de la blocul vecin îi răspunde altul, se aude un zbor de porumbel şi, pe nesimţite, toate se amestecă, cafeaua s-a răcit cât ai uitat să guşti din ea şi soarele e deja sus. În grădină, printre tufele de crini de august, îşi plimbă coada un motan.
E luni, mierla a tăcut de mult, până şi şatra vrăbiilor s-a împrăştiat după grăunţe. Bună dimineaţa!
Amăgiri 
Buna dimineața! Zi senina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Rhea! Zi senină şi ţie. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună dimineața!
Descrierea ta este perfectă. La Târgu Jiu, eu mai adăugam concertul broaștelor și și cântecul blând al mierlelor, peste noapte, ca un cântec de leagăn.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ooo, şi cântecul greierilor, lângă ele în noapte, Mugur! Le cunosc atât de bine… nopţi întregi am făcut albe doar ca să ascult. 🙂
Bună dimineaţa!
ApreciazăApreciază
Când dimineţile arată aşa, zilele nu pot fi decât frumoase! Zile cu soare, Lucia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Soare şi ţie, Potecuţ! 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucur să aud că pe la oraș se mai află asemenea…delicii…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă ştii să asculţi şi să priveşti înainte de a te lăsa copleşit de griji, îndatoriri şi agitaţia din jur, le găseşti. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur pentru tine…
ApreciazăApreciază
Dar, ca viaţa la ţară nu e nimic. E un dor al meu. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
HAIDE la țară…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi mâine aş pleca, de-aş putea. 🙂 N-am unde, din păcate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu nu am avut…Am încheiat socotelile cu orașul, am vândut tot și am plecat ăn necunoscut. Pare simplu, chiar este, daaar aruncatul în gol nu este sumplu, trebuie să fii extrem de motivat, adică scârbit de oraș.
ApreciazăApreciază
Eu vreau, nu am unde şi nu am ce vinde, din păcate. E o situaţie mai complicată. Prefer satul oricând, dacă am confortul necesar, ori confortul pot să mi-l fac singură. Îmi place liniştea, natura, îmi place să grădinăresc, îmi plac animalele. Acolo mă simt aproape de sufletul meu. 🙂 Viaţa mă ţine ancorată aici.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă dorești cu adevărat, mai devreme sau mai târziu, se va ivi o conjunctură favorabilă. Legea Areacției funcționează implacabil.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
”Dorm încă vietățile cuprinsului. Numai ciocârlanii, mai harnici, pășesc mărunțel pe marginea șanțului. De jur împrejur nu vezi decât holde și livezi. Înaintea noastră drumul se așterne alb, neted, pe sub colnice. În aer e o răcoare dulce ș-un miros sănătos de câmp și de pădure. Nici un zgomot, nici o mișcare, nici o adiere de vânt nu se simte. Copacii, cu frunza neclintită, par zugrăviți. Brobonit de rouă, pământul doarme încă în lumina umedă și nehotărâtă a dimineții. Peste-un ceas începem să urcăm dealul Colibași. Sub noi zarea se lărgește. Înainte, spre răsărit, cerul se dogorește ca de bătaia unei flăcări; o pulbere fină de aur se ridică din spatele codrului și se împrăștie în sus ca și cum ar sufla-o gura unui vulcan. Câțiva nori zgrunțuiți, ce plutesc în albastrul cerului, prind a se rumeni pe margini. Deodată, o suliță de foc străpunge perdeaua de arbori. Porțile zilei se deschid, și, în valuri, curge lumina pe văi. Pământul tresare din somn, vesel și plin de viață, sub calda binecuvântare a soarelui.”
Mi-ați adus aminte acest pasaj din ”România pitorească” a lui Al. Vlahuță.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ooo, mulţumesc frumos! 🙂 Mă onorează asocierea cu Vlahuţă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană