Hora de pomană


Atunci nu m-am gîndit, pur și simplu am vrut un loc al meu în care să-mi fac grădiniță de flori și l-am primit, cu condiția să am grijă și de grădina de legume în același timp. Așa am început să adun bulbi și semințe de tot felul, să-mi modelez grădinița. Primii bulbi de lalele i-am cerșit de la tanti Mărioara, de la Grindeni. Mi-a dat, după ce mi-a făcut morală și m-a încredințat că se îndoiește sincer că voi fi în stare să-i îngrijesc astfel încît să trăiască mai mult de o lună. Aveam 11 ani, era în anul după moartea Dodei.
Bujori roz tot ea mi-a dat. Albi am luat de la vară-mea Ileana, Dumnezeu s-o ierte. Ghiocei am luat de la o femeie pe care n-o cunoșteam. Am trecut pe ulița lor și i-am văzut, străluceau albi în soare. Erau robuști, cu cupa frumos conturată și petale rotunde. Mi s-au părut minunați așa că am rămas prostită în fața gardului.
Femeia m-a văzut și s-a apropiat, eu m-am rușinat și am plecat. Dar m-am întors iar ea m-a întrebat ce vreau. I-am spus că-mi plac tare ghioceii. Și mi-a dat.
Narcise albe am luat de la tanti Stela, narcise galbene de la Maica, mărgăritar de la vecinii ei. Crini albi mi-a adus mama de la prietena ei, pe cînd lucra la tutungerie. Tămîioară am luat din pădure de la Zăval. Rînd pe rînd am umplut grădina. De unde nu avusesem decît un trandafir de dulceață în curte, în anul următor mi-au înflorit cîte una-două din toate și-am fost cea mai fericită.
După trei ani, grădinița mea de flori era deja un rai, se oprea lumea să se uite peste gard sîmbăta cînd trecea la tîrg, să se minuneze, iar eu eram atît de fericită că nu-mi încăpeam în piele. În anul ăla am semănat panseluțe. Au înflorit toate,alb imaculat. Aveam o insulă de pansele albe în grădină și-un crater deschis în inimă.
În anul următor, a treia zi de Paști, am sacrificat trei sferturi din grădiniță, le-am pus într-o găleată și le-am trimis la horă. M-am dus și eu după ele, nu puteam să lipsesc, chiar dacă aș fi vrut.
Se ținea hora în răscruce, peste drum de parc, în centru. Cred că acolo se ține și azi, mai ales că nu mai sunt clădirile vechi în care pe vremea copilăriei mele erau magazine. Nu era o horă sătească obișnuită, nu se aduna lumea se petreacă, se adunau tinerii să-și prindă mîinile, să se mai simtă o dată aproape de cel ce le-a fost drag și nu mai e. La noi încă se mai crede că de la Joimari pînă în Joia Luminată, sufletele morților se întorc printre noi să petrecem împreună marea sărbătoare a Învierii.
E hora de Pomană, obicei care se întîlnește în satele din Dolj, în munții din Mehedinți și la românii vlahi din Serbia. La noi se ținea marțea, doar pentru tinerii plecați pe drumul fără întoarcere înainte de-a se bucura de viață, în alte părți se plătesc hore de pomană pentru orice mort drag.
Se pregăteau părinții îndoilați cu de toate. Ouă roșii, cozonac, colaci, batiste brodate, lumînări și flori. Neapărat flori. Tocmeau lăutari. Un băiat lua hora înainte cu fotografia decedatului în brațe. După el, pe rînd, ne prindeam noi, tineri, mai puțin tineri, rude, colegi, prieteni. Jucam în hora lui, așa cum i-am fi jucat la nuntă. Doar bucuria lipsea. Femeile casei împărțeau fiecăruia cîte o lumînare aprinsă. De lumînare atîrna o batistuță cu un bănuț cusut în colț. Apoi treceau pe rînd pe la fiecare cu ou roșu, colăcel, cozonac, Niciunul din cei prinși în horă nu rămînea cu mîna goală și niciunul cu ochii uscați. Uneori nu era decît o horă, satul nu avea de pomenit decît un singur tînăr, alteori erau mai multe, în anul dinainte plecaseră în grup.
În toată copilăria mea am ascultat povești cu hore în zi de sărbătoare, cu jocuri în care se prindeau flăcăi și fete care petreceau cu voie bună pînă dimineață. Joc la care se prindeau dragi, se negociau căsătorii, se desfăceau relații, se alimentau gelozii. De jucat n-am jucat decît în hore de pomană. Și-am început cu horele oamenilor cei mai dragi, că așa e viața uneori, ține să te lase singur de la început.
Acum știu că mi-am făcut grădină de flori doar ca să pot dărui celor ce-aveau să-mi bată în poartă de Paști, să aibă de împărți tinerilor în horă, pentru sufletele plecate la loc cu verdeață. Dacă credința are ceva baze reale, e posibil ca raiul să fie smălțat și de florile sădite de mîna mea.

4 gânduri despre „Hora de pomană

Lasă un răspuns la aripăînzbor Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.