Hai să împărţim frăţeşte mărul acesta amar,
lăsat stingher în fructieră, când ai plecat.
Iau eu jumătatea verde, să mai pot spera,
ia-o tu pe cea coaptă, fără regrete să poţi pleca.
Hai să împărţim la doi dragostea rănită de moarte.
Ia tu lacrima cerului, lasă-mi mie lacrima ierbii
să-mi îngrop faţa în ea ca-n fân proaspăt cosit.
Hai să împărţim egal păcatul acesta originar.
Ia tu copacul fără-ntrebări,
lasă-mi mie şarpele, să pot amăgi cu el
durerea zilelor cu nor.
Hai să împărţim frăţeşte prăpastia asta adâncă
ce s-a căscat, de-o vreme, între noi.
Ia-ţi tu minciuna înapoi, lasă-mi mie stînca,
să-mi odihnesc aripa înainte de ultimul zbor.

Natură statică cu ulcior și mere – Nicolae Tonitza