Mi-a răsărit în faţă cu adidaşii lui scîlciaţi încălţaţi pe piciorul gol, tocmai ce luasem o salată şi voiam să ies din piaţă. În dreptul uşii a trebuit să mă opresc să nu mă ciocnesc de el. Era rufos, murdar, înfrigurat, avea o căciulă veche, din aceea cu urechi, îndesată pe cap, haina -groasă odată- era legată cu o sfoară în talie, barba murdară în neorînduială, în mîna dreaptă cu degete pe care mizeria se aşezase în straturi succesive, negre, căra o sacoşă de rafie la fel de soioasă ca restul îmbrăcăminţii. În sacoşă avea un carton şi-un colţ de pîine uscată. Îşi tîra paşii pe aleea dintre tarabe şi nu-l puteam depăşi, deşi m-aş fi grăbit. Goliciunea sacoşei pe care-o purta m-a izbit mai mult decît starea deplorabilă a hainelor. Mi s-a făcut gol în stomac. Am intrat în primul magazin de mezeluri şi am cumpărat o bucată de salam. 550 de grame. Am ieşit, l-am căutat din priviri şi nu l-am mai zărit. M-am temut că l-am pierdut şi o să rămîn cu salamul. L-am văzut, într-un final, mergea abătut, cu privirea în pămînt, drept înainte. Am mărit pasul, l-am ajuns şi i-am întins, timid, bucata de salam. M-a privit cu neîncredere, s-a uitat la salam, apoi iar la mine.
– Luaţi-l, vă rog, e pentru dumneavoastră… pîine poate reuşiţi să vă luaţi singur, vă dau bani.
– Nuuu, pîine am, a zis şi-a luat sfios pachetul din mîna mea tremurătoare. L-am lăsat în timp ce-mi mulţumea, mi-am luat pîinea cu maia de la chioşc şi-am dat să plec. În momentul acela mi-a răsărit în cale alt bătrîn. Avea un soi de disperare în gesturi, în priviri şi-n glas. Nu mi-a cerut, a implorat aşa cum implori cerul într-un moment de cumpănă.
– Mi-e foamee! Ajutaţi-mă, vă rog! Nu vreau bani, îmi luaţi ceva de mîncare, nu-mi daţi bani, vă rog…luaţi-mi de mîncare.
Am zîmbit, în jur nu mai erau tarabe cu mîncare.
– Ce vrei să-ţi iau de mîncare?
Cu un licăr în ochi a întins mîna către taraba măcelăriei.
– Vrei carne?
– Dacă aţi vrea… am copiii flămînzi, doamnă, mi-e foame.
M-am uitat la mîinile lui îngheţate, m-am uitat la carnea expusă, la vînzătorul care mustăcea dincolo de tejghea. Am cerut 1 kg de spată, omul a cîntărit, mi-a ambalat-o, am plătit şi am întins pachetul bătrînului, fără să-l privesc direct în faţă. Îi simţeam lacrimile în ochi, surpriza uriaşă pe care încă o trăia. Îi priveam doar tremurul mîinilor cu care îmbrăţişa pachetul de carne şi-i auzeam cuvintele de mulţumire.
– Dumnezeu v-a scos în calea mea azi. Dumnezeu să vă dea sănătate, bogdeaproste, doamnă, bogdeaproste. Dumnezeu să vă dea sănătate.
Striga, glasul lui răsuna înlăcrimat pînă departe, tarabagii din jur se priveau unul pe celălalt şi-şi dădeau coate, unul din ei a venit şi-a strîns mîna măcelarului şi amîndoi au izbucnit în rîs. Doar eu am plecat cu privirea dreaptă, ochii în lacrimi şi un zîmbet amar în colţul gurii. M-a durut rîsul celor sătui mai mult decît lacrima flămîndului.