Trebuie să fie cumplit să trăieşti în contratimp,
viaţa să ajungă la tine prea tîrziu, ca un pachet pierdut
în depozitul firmei de curierat şi găsit
atunci cînd nu-ţi mai foloseşte,
cînd tu te-ai schimbat,
ai îmbătrînit, ai albit
şi păpuşa pe care trebuia s-o primeşti
de ziua ta nu se mai potriveşte.
Trebuie să fie dureros să iubeşti prea tîrziu,
atunci cînd locul e deja ocupat şi tu
nu mai poţi face nimic să schimbi lucrurile,
poţi doar să iubeşti şi să plîngi în nopţile tîrzii,
cînd nimeni nu-ţi vede lacrima pe obrazul ofilit.
O, da, e incredibil de trist ca-n viaţa ta
toate să se întîmple în contratimp,
atît de tîrziu că nici măcar tu nu mai speri
ca-n uşa cu balamale ruginite să bată viaţa,
nu moartea, după ce-ai servit cîte o porţie dublă
din ea în fiecare duminică, la prînz.