Uneori


Te grăbeai în dimineaţa
aceea senină, cînd soarele scălda
în raze aleile, poarta, şi tuia din colţ.
Prunul îşi legăna floarea şi cînta
un cîntec de demult, o pisică ne privea
cu ochi aurii de pe pervazul de peste
stradă, o mierlă culesese
doi lăstari şi-i căra în grădina vecină,
printre lăcrămioare.
Strada era pustie, doar portarul casei
de vis-a-vis ne privea cu ochi mici
şi mîinile la spate. M-ai sărutat şi ai plecat,
cărai o geantă grea, cu cărţi,
eu mă gîndeam că o să-ţi fie greu
s-o duci atîta drum în spate, tu păşeai
uşor aplecat în faţă, călcai
apăsat, sigur pe tine şi pe drumul tău.
Apoi, ai lăsat sacoşa să alunece
pe trotuar, ai fugit înapoi, mi-ai luat
obrajii în palme şi m-ai sărutat
cu patimă pe gură. Tot oraşul a zîmbit
în soare, pînă şi prunul înflorit
de-aşa surpriz-a sughiţat, doar portarul
casei de vis-a-vis a întors
repede privirea şi a tuşit scurt,
în pumn, cu un zîmbet mic în colţul ochilor.
De-atunci, se-ntîmplă uneori să doară
dorul tău, nu totdeauna, doar în zilele cu soare,
cînd primăvara curăţă
cerul pînă la lacrimă
şi-adună norii în cutia cu nimicuri
pentru zile triste.

Un gând despre „Uneori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.