Pe măsura inimii tale


Ai bătut aseară-n poarta în care
n-a mai bătut nimeni de-un timp.
Păianjeni grași, cu picioare lungi de ață
s-au speriat și s-au ascuns
în colțuri crăpate de zid.
Ai cerut adăpost de-o noapte,
mi-ai oferit drept plată
un colț de pîine
coaptă-n cenușă pe vatră de ardezie
neagră
și poarta s-a urnit cu greu
să-ți facă loc să pășești înăuntru.
M-am fâstîcit,
mi-era rușine, aveam părul răvășit
și ochii grei de lacrimi, uitasem
vorbele și faptele oamenilor de cînd,
ferecată,
poarta prinsese rădăcini adînci
în pământul lutos al singurătății.
Ți-am oferit un pat cu așternutul ros de molii,
mi-ai mulțumit, ți-ai pus toiagul căpătâi
și-ai adormit.
Acum ți-aş spune să rămâi,
Îți văd opinca ruptă,
te simt obosit de câţi paşi
ai numărat pe cale de când scrijeleşti
semne despre iubiri şi vieţi apuse.
N-aş avea să pun pe masă decât
un suflet zdrenţuit alături de pâinea
cenuşie
pe care-ai adus-o-n desagă.
Poate părea puţin, dar te-ai înșela,
aşa cum e,
ştie să croiască o inimă
pe măsura palmelor tale.
N-o să te las să pleci doar cu un semn
pe un toiag de lemn,
o să întind mâna şi-o să-ţi las
un semn în piept,
acolo unde bate ceasul sângelui, abia
atunci vei fi mai bogat
cu o iubire
croită pe măsura inimii tale.

7 gânduri despre „Pe măsura inimii tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.