E minunat pentru oameni
că noi doi suntem aşa,
tu în marginea ta de zare,
eu în marginea mea cer
şi purtăm amândoi
echilibrul lumii în braţe.
E foarte bine că am rămas
fiecare în punctul lui cheie,
altfel pământul s-ar răsturna
şi omenirea s-ar face scrum
de la flacăra ce-ar uni într-o zi
trupurile noastre îmbrăţişate.
Da, e ideal că trăim așa,
cu toată lumea între noi
şi oamenii habar nu au
că trebuie să ne mulţumească
în fiecare dimineaţă
pentru răsărit.
Doar noi ne prăbuşim,
prin implozie, eu
în capătul meu de zare, tu
în marginea ta de cer,
și ardem până la cenuşă,
de dor.