-Au, fi-al dracu’ Doamnee, dă-te mă ţâgane jos de-acolo, n-auzi?! Hai, mânca-ţi-aş pulicica ta, că vine tac-tu acu’ şi te ia la omor. Oprelee, dă-te mă jos, se aude peste uliţi vocea leneşă şi uşor tabagică a Gelei, rudăriţa din colţ.

-Nu vreau, fă! Dă-mi bani de ţigări, îi răspunde din vârful dudului fiu-său, Oprel.

Oprel are doisprezece ani, pantalonii rupţi în cur şi fumează ca un turc. E tuciuriu, cu părul blond ca tac-su şi dat la rele de mic. Când e singur acasă se furişează după uluci şi priveşte pe sub fustele femeilor ce trec pe drum. Dacă se dau mai aproape de gard, le şopteşte abia auzit „Ce te-aş fute, fă”. „De parc-ai avea cu ce, stârpitură”, îi mai răspunde câte una mai slobodă la gură şi răspunsul îl face să-şi dea repede pantalonii jos, să-şi ia puţa în mână ca să demonstreze că are. Femeile i-au învăţat năravul şi ocolesc gardul cu uluci rare dincolo de care pândeşte puiul de rudar. Ia zilnic bătaie de la tac-su şi-i altoieşte la rândul lui pe fraţii mai mici, aşa, de răzbunare. Cerşeşte ţigări la trecători, se ascunde când e vorba de muncă şi urlă ca din gură de şarpe când aleargă tac-su cu securea de cioplit după el.

-Haide, mo, că ne bate tac-tu pe amândoi, nebunule, continuă Gela să-l roage cu frumosul şi-l priveşte chiorâş, cu mâna pusă streaşină la ochi.

Rudăriţa are capul acoperit cu basma decolorată de bumbac, prinsă strâns peste frunte cu şervet alb, o burtă revărsată în valuri pe sub cămaşa lungă, înflorată şi o fustă creaţă, pătată de mâncare pe poale, peste şoldurile generoase. Ar fuma şi ea o ţigară, dar Milică, bărbatu-său, s-a hotărât de două zile să nu mai lase un ban la vedere. I s-a pus pata ţiganului că munceşte ca prostul şi n-are bani de-o bere când îi arde buza.

-Dă-mi bani.

-De unde, mo, de unde să-ţi dau dacă n-am?, se plânge rudăriţa şi-şi pune mâinile-n cap. Al dracu’ tu cu zîlele tale de copil, mă omori, mo, mă bagi în groapă.

În mijlocul bătăturii fierbe nişte ştevie într-un ceaun plin de funingine pus pe pirostrii. Masa de pânz. Gela se apleacă şi împinge o mână de surcele sub ceaun, icneşte şi se ridică cu greu în picioare.

-Fa, Georgeto, ai grijă de ceaonul ăla până mă-ntorc, strigă la fetişcana subţire ce mânuieşte cu sârg un măturoi de nuiele şi ridică un balon de praf în jurul ei.

-Da tu şe faşi, fă? Un’ te duşi?, îi răspunde fata fără să se oprească din măturat. Nu vezi c-am treabă?

-Ia, până colea, răspunde evaziv  Gela şi iese clătinat pe poartă. Se uită-n dreapta, se uită-n stânga, uliţa pustie. Oamenii-s plecaţi care-ncotro pe la treburile lor. Stă ce stă cu mâinile-n şolduri şi-o ia lipa-lipa cu tălpile goale prin glod, la dreapta. La prima poartă se opreşte, se ridică pe vârfuri, dă drugul la o parte şi intră în curte.

-Vioricooo, fa Viorico!, strigă prelung, cântat.

-Ce vrei, fa?,  îi răspunde răstit femeia din casă. Doar ce intrase să se odihnească puţin în crucea zilei.

-Ieşi, fa, pân’afară, că am o vorbă cu tine.

De după perdeaua lungă, pusă apărătoare de muşte, se iţeşte capul descoperit  al vecinei deranjate.

-Ieşii, na. Ce vrei? Ce dracu, Gelă, plecaşi de-acasă cu legătura aia la cap, eşti nebună?

-Fa rumânco, nu mai poci, mă doare capul de mor.

-Te doare pe dracu. Zii mai bine că-ţi e lene.

-Ba sete-mi e. Dă-mi şi mie un pahar de vin, se scutură Gela de boală cu speranţă în ochii injectaţi.

-Păi nu ziseşi că te doare capul? Cu vin nu-ţi trece.

-Dă-mi fa, mâncaţi-aş, că-ţi munşesc pentru el. Uite-ţi fac un cârpător.

-Da-l faci tu, fa, sau îl face bietul Milică?

-Da’, dă-l la dracu, rumânco, că s-a făcut al dracului Milică. Nu mai vrea să-mi dea un ban, fă!

-Păi cum să-ţi dea dacă-i bei pe toţi şi-i dai prostului de fiu-tău să-şi ia ţigări?, o întreabă Viorica în timp ce-i pune paharul cu vin în faţă. Hai, dă-l repede peste cap şi du-te că acu’ vine Viţu şi te ia la goană. Ştii că ăluia nu-i place să te vadă pe aici.

-Ai fa, rumânco, că nu fac nişiun rău, ce-i căşună aşa pe mine?, întreabă naiv rudăriţa, de parcă nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase şi dă repede paharul de vin peste cap. Plescăie fericită  şi se aşează, comod, pe scaun.

-Ai Viorico, da o şeapă nu-mi dai şi mie? Să pun şi eu în fiertura aia de ştevie, să le dau să umfle burţile, fi-ar ai dracu’, că nu se mai satură. Tii, şe mă doare, fa, se vaită iar şi clatină abătută din capul legat cu şervet alb. Mă omoară ăştia, fa.

-Lasă că nu mori, ce-ai văzut tu drac mort?, o îmbărbătează femeie şi coboară în beci după o ceapă pentru rudăriţă. Îi aduce şi-o poală de cartofi. Na, fa, fă-le şi-o mâncare de cartofi, mai schimbă dracu’ şi tu ştevia aia.

Rudăriţa zâmbeşte în barbă şi lăcrimează din voce.

-Bogdeaproste, rumânco, că bun suflet de om eşti! Da un pahar de oloi nu-mi dai? Că nu mai am neam, fa şi ăla nu-mi lasă fă nici un leu, fi-i-ar norocu-al dracu să-i fie! Mă jur pe copiii mei, fa, să-l mănânşe viermii de rudar zgârşit!

-Taci dracu că munceşte bietul om de nu mai ştie ca să vă ţină pe voi.

-Iaaa, munşeşte, fa, munşeşte, da’ dacă nu ne alegem cu nimic? Ciopleşte toaată ziua pe o baniţă de porumb, rumânco. Rumânii e ai dracu’, se uită să ia pielea de pe rudar. Dacă ar putea să le facă ălbiile pe gratis, fute-mă-n norocul lor.

-Machea Gelă, nu-ţi e, fă, ruşine să vorbeşti aşa? Tu vii să cerşeşti la mine şi mă drăcui în faţă?, o ia Viorica, nervoasă, la întrebări.

-Taci, fa, rumânco, că nu de tine vorbeam, mâncaţi-aş, de rumânii ăştia ‘oţi. Mai dă un pahar, pupaţi-aş tălpile tale, să-mi vină snaga la loc.

Femeia îi mai toarnă un pahar de vin şi-o zoreşte.

-Hai, dă-l peste cap şi dă-i drumul, că n-am chef de scandal din cauza ta. Şi aşa mi-ai stricat odihna.

Rudăriţa ia o gură de vin şi-ncepe să plângă.

-Nu ştii tu, fa, Viorico, ce greu o duc. Toţi trag de mine, fa, lua-i-ar moartea să-i ia de puturoşi. Şi rudaru’ care s-a făcut al dracu’ şi nu-mi mai dă un ban. Îmi vine să mor, fa, zâc zău, vai de capul meu.

De peste drum se aude un ţipăt lung şi urlete.

-Mamo, fă mamă, unde dracu’ eşti? Căzu prostu din dud şi moare, fă, chirăie cât o ţine gura, Georgeta. Pe vocea a doua îi ţinea isonul Oprel cu-un urlet de durere.

-Ho, daţi-vă dracu’, că viu acu, arde-v-ar focu’,  strigă şi rudăriţa de la masă, fără să se urnească de pe scaun. Dă-mi, fa, rumânco şi-o ţîgară că mă omoară ăştia, fa.  Şi-un pahar de oloi.