Titi


După ce s-a mai ridicat şi-a început să meargă singur, îl purtam după mine pretutindeni. Îl auzeam cum calcă des în urma mea, lipa, lipa, lipa cu picioarele lui mici şi grăsune. Nu suporta să fie luat de mână şi în general nu suporta să fie atins. Strângea tot timpul la piept, cu amândouă mâinile, o sticlă de o jumătate prevăzută cu o tetină de cauciuc fleşcăit, pe jumătate plină cu lapte, cu care avea o relaţie stabilă bazată pe dragoste necondiţionată. Şi când dormea trebuia s-o aibă alături, s-o mai mângâie din când în când în somn. Dacă nu avea sticla urla, nu neapărat şi când era goală, important era să existe şi să tragă din când în când câte o duşcă din ea. Dacă trăgea de prea multe ori aer, se oprea, o ridica în dreptul ochilor şi-o privea chiorâş de parcă ar fi vrut s-o întrebe ce-are de face pe nebuna şi nu-i administrează drogul preferat. O răsturna cu fundul în sus, scutura bine, apoi o lua lipa-lipa către bucătărie s-o pună pe mama să i-o umplă.  Mama îi punea lapte până la jumătate  el şi-o strângea din nou fericit la piept şi se întorcea tot lipa-lipa înapoi.

Într-o dimineaţă am rămas singuri acasă, doar eu cu el. Tata încălecase bicicleta şi plecase la  serviciu, mama fugise  până la o vecină cu treburi şi ne lăsase cu meseriaşul care meşterea la casă, tataie nu apăruse şi noi ne-am trezit stăpâni pe întreg teritoriul virgin pe care se ridicase casa noastră. Mai mult eu stăpână decât el stăpân, că pe vremea aia eram Don Quijote cu Sancho Panza, eu fiind Don, se subînţelege. Luam un băţ în mână şi purcedeam la cucerit teritorii noi printre beţe înalte de ştir şi lobodă înflorită, sau de flori galbene de coada vacii care mi se părea pe atunci cea mai frumoasă floare din grădină. E adevărat că grădina era doar un concept, nu exista în realitate decât o mare de nisip acoperit cu buruieni şi presărat din loc în loc cu grămezi de pietriş şi cioburi de cărămidă. La poartă era o cisternă mare, ruginită, pe care o ochisem de ceva timp şi abia aşteptam s-o explorez cu toată interdicţia pe care mi-o impusese tata sub ameninţarea bătăii.

Aveam o problemă cu autoritatea şi cu „nu ai voie acolo, iei bătaie”. Unde nu aveam voie însemna că era ceva extrem de interesant, numai bun pentru mine. Cum ocazia era perfectă, l-am luat pe puştiulică deoparte şi i-am zis:

-Titi, vino aici şi stai de pază. Eu mă urc să văd ce-i acolo sus. Uite, îţi dau băţul, dacă nu plângi.  El s-a uitat la mine ca la sticla goală, dar n-a zis nimic. S-a aşezat cuminte pe o piatră şi şi-a făcut de lucru cu băţul meu. Eu am urcat pe scara improvizată până sus pe cisternă, şi-am privit prin gaura îngustă în ea. Era pe jumătate plină cu apă roşiatică în care se reflecta o rază de lumină şi înotau veseli viermişori. M-am ridicat entuziasmată în picioare, exact la timp ca s-o văd pe mama întorcându-se grăbită acasă. M-am coborât repede şi mi-am făcut un plan de bătaie pentru data viitoare când va fi să rămânem singuri acasă. Titi era încă pe piatră, săpa o groapă în nisip.

-Oau, Titi, sus sunt peşti mici-mici şi apă multă ca la Jii! Trebuie să te duc să vezi!

El m-a privit interesat cu ochii ăia ai lui aurii şi-a bolborosit cu entuziasm:

-Bla-bla,baaa, bruuuu!, ceea ce mi-am tradus singură că însemna „Hai să-mi arăţi.”

  • Nu te duc acum, că vine mama. Să rămânem din nou, singuri. Acum să taci, să nu-i spui mamei, auzi? Că dacă-i spui nu te mai duc să vezi peştii. Avem şi scară să intrăm în apă, să vezi ce-o să ne mai jucăm.

El a dat din mână şi s-a întors la groapa din nisip, eu am plecat să mă bat cu nişte beţe de lobodă şi să visez la expediţia viitoare din cisterna de apă. Trebuia visată întâi, ca să poată fi pusă în practică. Mama a intrat repede în curte şi la prins pe Titi exact când gusta dintr-un pumn de nisip, a văzut roşu în faţa ochilor şi-a urlat după mine.

  • Luuuciii! Pe unde umbli, fiţ-ar fundu-al dracu’ că te omor acum! De ce l-ai lăsat pe ăsta să mănânce pământ? Inima mi-a tresărit şi-am speriat fluturele cu aripi pufoase, roşii, pe care tocmai îl pândeam şi eram gata-gata să-l prind, mi-am strâns în degete papucii improvizaţi din nişte sandale cu baretele tăiate şi-am rupt-o la fugă, prin bălării, înapoi.
  • Eram aici.

  • Erai la dracu’, de ce l-ai lăsat singur? Să vezi bătaia dracu’ ce-ţi dau dacă te mai depărtezi la mai mult de doi paşi de el, a continuat ea să mă ameninţe în timp ce-i băga puştiului degetele în gură şi-l obliga să scuipe nisipul pe care ăla voia neapărat să-l înghită, că-i descoperise un gust incredibil de bun iar eu mă gândeam cât de a dracu poate fi bătaia aia care mă va trimite cu siguranţă şi pe mine direct înapoi în coarnele dracului, de unde credea ea că mă întorsesem. Am tăcut mâlc şi m-am uitat urât la Titi. „Vezi tu ce-ţi fac, urâtule! Numai din cauza ta!” Mama a terminat să spele gura împuţitului cu apă, l-a pus jos, i-a vârât sticla în braţe, m-a tras de mână şi m-a aşezat cu forţa lângă el şi mi-a tras o scatoalcă după cap de mi-au dat lacrimile.

  • Să nu te mai mişti de aici că dracu te ia, m-a ameninţat din nou şi eu l-am dat dracu în gând pe dracul ăla ce aştepta neapărat să mă ia pe mine. Mi-am şters nasul cu mâneca şi l-am strâns de gât cu privirea pe Titi, care, aduna senin nisip în pumn şi se pregătea să-l bage din nou în gură.  I-am tras una peste pumnul strâns, cu toată puterea mea şi m-au usturat degetele. El a urlat, m-a privit printre genele umede de parcă ar fi vrut să mă mănânce, a umplut repede pumnul cu nisip şi mi l-a aruncat direct în ochi. Acum plângeam amândoi, eu din cauza grăunţilor de nisip care mă înţepau, el de supărare. Mama a ieşit nervoasă din bucătărie, l-a luat repede în braţe şi mi-a mai tras o scatoalcă care m-a dezechilibrat şi m-a aruncat cu nasul în nisip, m-a tras apoi de mână de m-a ridicat în picioare şi mi-a mai tras două peste spate, să-mi ajungă. Asta l-a liniştit pe puştiulică care şi-a împrăştiat satisfăcut mucii pe amândoi obrajii şi n-a mai plâns. „Lasă, lasă, tu. De nu te-oi lăsa eu sus în apă să te mănânce peştii, să vezi!”, îl ameninţam în gând în timp ce mă adunam de pe jos şi-mi ştergeam lacrimile cu dosul palmelor. M-am uitat pe furiş în jur, să văd de asistă cineva la scenă. Nu era nimeni, aşa că m-am ridicat şi m-am aşezat cuminte, lângă gard, să-l aştept pe tataie să-i povestesc.

(Va urma)

5 gânduri despre „Titi

  1. wow… ce amintiri…
    mi-a lipsit cisterna la poarta… gradina insa imi apartinea toata… chair daca nua veam un Titi dupa mine… eu deh… aveam unul inaintea mea…
    minunat ai povestit… ai oferit zbor cuvintelor si ideilor… cred ca de aia au ramas aripile fara de zbor..
    mi-a facut deosebita placere sa citesc…
    mercic dulcic…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.